ÎCCJ a decis că procurorii DNA nu mai pot cerceta infracțiunea de abuz în serviciu dacă ancheta nu vizează persoane cu calităţi speciale sau dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul general.
Acest prag de 200.000 de euro a fost un subiect intens dezbătut în spaţiul public în ultimii ani. Mai multe proiecte legislative controversate au încercat să îl impună.
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de competenţa parchetului nespecializat, iar nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, nu sunt incidente în cazul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală”, se arată în minuta deciziei ÎCCJ.
Cam o treime din dosarele gestionate de DNA sunt pe abuz în serviciu.
PG Gabriela Scutea a cerut ÎCCJ să decidă că dosarele de abuz în serviciu să revină parchetelor ordinare dacă paguba este de 200.000 euro sau mai mică, iar niciunul dintre cercetați nu are calitate care să atragă automat competența DNA: “Examenul jurisprudenței actuale existente în materie evidențiază două orientări, relevând caracterul neunitar al acesteia.”, afirma Gabriela Scutea în luna septembrie.
Pentru a înțelege mai exact ce diferențiază cele două orientări jurisprudențiale, trebuie să vedem ce prevăd exact articolele din lege care au fost interpretate. Acestea pot fi consultate pe siteul luju.ro.
ÎCCJ a avut de ales între două abordări jurisprudențiale ale instanțelor penale sesizate de DNA pe infracțiunea de abuz în serviciu
I. Într-o primă orientare s-a considerat că aceste cauze trebuie soluționate de parchetele ordinare a căror competență după materie sau după calitatea persoanei este stabilită de dispozițiile Codului de procedură penală.
În ceea ce privește înțelesul expresiei ‘obiectul infracțiunii de corupție’ din art.13 alin.1 lit.a din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.43/2002, s-a arătat că acesta vizează doar infracțiunile de corupție reglementate în Capitolul III Secțiunea a 2-a (intitulată ‘Infracțiuni de corupție’) din Legea nr. 78/2000, respectiv infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, fără a se explica înțelesul concret al acestei expresii.
Noțiunea de ‘pagubă’ din acelasi articol, a fost considerată unanim de instanțele de judecată ca fiind prejudiciul cauzat părții civile și reprezintă urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.297 din Codul penal, ce intră și în continutul constitutiv al infracțiunii reglementate de art.13/2 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aceasta ar atrage competența specială a DNA în baza art.13 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000 doar în cazul tezei I, nu și a II-a, respectiv când paguba este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de euro.
Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.13/2 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal, instanțele au reținut că aceasta este reglementată în Legea nr.78/2000 la Capitolul III Secțiunea a 3-a ce vizează infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție. Întrucât este o infracțiune asimilată celor de corupție și nu una de corupție propriu-zisă, competența de efectuare a urmăririi penale nu poate fi analizată după criteriul ‘obiectul infracțiunii de coruptie’ din art.13 alin.1 lit.a teza a II-a din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.43/2002. În plus, aceasta este o infracțiune de rezultat, iar pentru stabilirea competenței Direcției NaȚionale AnticorupȚie se va avea În vedere doar criteriul pagubei materiale din art.13 alin.1 lit.a teza I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.43/2002.
II. În cea de-a doua orientare, s-a considerat că, din punct de vedere al competenței, aceste cauze trebuie soluționate de DNA.
În ceea ce privește înțelesul expresiei „obiectul infracțiunii de corupție” din art.13 alin.1 lit.a din OUG nr.43/2002, s-a arătat de unele instanțe că suma de bani sau foloasele pretinse/promise/acceptate/ oferite/date/primite de la infracțiunile de luare/dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, reprezintă și folosul necuvenit obținut pentru sine ori pentru altul de către funcționarul public din infracțiunea de abuz în serviciu prevazută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal.
Instanțele au reținut că dispozitiile art.13 alin.1 din OUG nr.43/2002, care stabilește infracțiunile de competența DNA, au în vedere toate infracțiunile din Legea nr.78/2000, fără a face distincție între infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, astfel încât nu se poate susține că teza a II-a a acestui text de lege se aplică exclusiv infracțiunilor de corupție, limitativ prevăzute în Secțiunea a 2-a din Legea nr.78/2000.
Instanțele au apreciat că normele ce reglementează competența sunt de strictă interpretare și, atâta timp cât legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
Prin ‘valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție’, în sensul dispozițiilor art.13 alin.1 lit.a teza a II-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.43/2002, s-ar avea în vedere tocmai foloasele, avantajele dobândite prin comiterea infracțiunii de corupție (în sensul generic reținut mai sus), respectiv bani, bunuri, valori, orice avantaje patrimoniale necuvenite, a cîror valoare este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro.
Astfel, instanțele au apreciat că, dacă ‘folosul necuvenit’ obținut de funcționarul public pentru sine sau pentru altul (care este a doua urmare imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal) este mai mare decat echivalentul în lei a 10.000 de euro, competența de a efectua urmărirea penală revine Direcției Naționale Anticorupție.
Noțiunea de ‘pagubă’ din același articol a fost considerată unanim de instanțele de judecată ca fiind prejudiciul cauzat părții civile. Aceasta ar atrage competența specială a Direcției Naționale Anticorupție doar în baza art. 13 alin.1 lit.a teza I din Legea nr. 78/2000, când este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de euro.
ÎCCJ a unificat legislația după prima orientare jurisprudențială, iar influența DNA va scădea considerabil după ce va pierde o serie de dosare pe abuz în serviciu!
