13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialHoroscopul vedetelor

Horoscopul vedetelor

Matt Dillon, 18 februarie 1964
La 45 de ani, cariera lui Matt Dillon se intinde pe trei decade, iar personajele intruchipate de-a lungul timpului au glisat cu usurinta de la comedie la drama, demonstrand o larga gama interpretativa. De la debutul promitator din 1979 in "Over the Edge" pana la oscarizatul anului 2005 "Crash", Dillon s-a dovedit a fi unul dintre cei mai versatili actori ai generatiei sale, iar pelicula "City of Ghosts", desi controversata, i-a revelat si calitatile regizorale. Candva imaginea tanarului furios, Matt a reusit sa depaseasca faima consacrata de filmele revoltei adolescentine din anii ‘80 ce-l transformasera – intr-un James Dean al generatiei X si sa se bucure azi de o cariera respectabila in roluri mature, care au culminat cu nominalizarile la Oscar si Globul de Aur pentru interpretarea politistului rasist din "Crash". Puntea de trecere spre rolurile cu greutate a constituit-o filmul lui Gus Van Sant din 1989, "Drugstore Cowboy". Tanarul drogat care nu poate scapa de fatala-i dependenta l-a prezentat intr-o alta ipostaza, mai intunecata, si i-a adus o distinctie al carei nume spune totul: Independent Spirit Award. Desi cariera sa a cunoscut, printre comedii cu succes comercial sau drame de mare impact, destule roluri in filme anoste (carora le-a imprumutat insa farmecul sau), Dillon si-a pastrat mereu respectul publicului si al criticilor. Discretia profesionala si-a pus amprenta si asupra vietii sale private cand, dupa idilele cu Diane Lane in anii ‘80 si Cameon Diaz in ‘90, a hotarat sa nu-si mai faca publice relatiile.

Benicio del Toro, 19 februarie 1967
Filmografia sa impune respect pentru abilitatile interpretative, dar si pentru alegerile artistice. Caci Benicio Monserrate Rafael Sanchez Del Toro – nascut in Puerto Rico, insa educat in SUA, la Universitatea din California si la celebra scoala newyorkeza de actorie Stella Adler – a lucrat cu cei mai respectati cineasti. Aducand cu James Dean prin aerul misterios si ravasit, Benicio a fost adeseori comparat cu Marlon Brando pentru statura si forta interpretativa. Rolurile sale de compozitie au atras atentia publicului si au fost rasplatite cu multe premii. Pare greu de crezut ca actorul preferat al pasionatilor de filme noir, cu gansteri si personaje aflate la periferia societatii, a petrecut destui ani (de la debutul din 1987 in serialul "Miami Vice" si primul rol pe marele ecran in Bondul anului 1989, "License to Kill") interpretand roluri trecute cu vederea. 1995 s-a dovedit insa a fi anul lui: rolul secundar din oscarizatul "The Usual Suspects" al lui Bryan Singer i-a adus un Independent Spirit Award si l-a propulsat in lumea elitei filmului. Ramanand fidel peliculelor independente si cineastilor cu care se imprietenise (printre ei, actorul si regizorul Sean Penn), Benicio a mai aparut in "Basquiat" sau "Fear and Loathing in Las Vegas" al lui Terry Gilliam. 2000 a fost anul consacrarii sale. Atunci aparea in "Snatch" al lui Guy Ritchie si tot atunci Steven Soderbergh il solicita sa faca parte din distributia filmului despre razboiul drogurilor la granita celor doua Americi. "Traffic" a impresionat criticii si publicul deopotriva si i-a adus lui Benicio nu mai putin de noua premii, printre care Oscarul, pentru rolul framantatului politist mexican. Au urmat "The Pledge" (a treia colaborare cu Sean Penn), drama "21 Grams" (cu Penn, in regia lui A. Gonzalez Inarritu), ineditul "Sin City" si noul biopic "Che", despre viata lui Ernesto Guevara, realizat de Steven Soderbergh. Regizorul ii poarta noroc, caci si acest rol i-a adus lui Benicio recunoasterea criticii: un premiu la Cannes si, recent, premiul Goya. Cuceritor este Benicio si in plan personal: Chiara Mastroianni, Valeria Golino, Claire Forlani si Scarlett Johansson s-au lasat seduse de magnetismul sau.

Drew Barrymore, 22 februarie 1975
In genele sale si-au lasat amprenta cateva generatii de actori, din epoca de aur a Hollywoodului (John, Ethel si Lionel Barrymore) pana in zilele noastre. Aproape tot ce a inconjurat-o de la nastere a avut legatura cu lumea filmului. Nasi i-au fost Steven Spielberg si Sofia Loren. Nu implinise un an cand aparea in reclame, primul telefilm il facea la 2 ani, primul lungmetraj la 4 ani, iar la 7 ani devenea un star gratie rolului din filmul lui Spielberg "ET – Extraterestrul". La 9 ani primea Globul de Aur pentru rolul din "Irreconcilable Differences" si tot atunci descoperea alcoolul si viata de noapte a petrecerilor hollywoodiene. Un an mai tarziu, era deja dependenta de droguri. Rolurile incepusera sa scada calitativ din cauza renumelui prost pe care copilul-minune al generatiei sale si-l facuse la numai 12 ani. Dupa o tentativa de sinucidere au urmat cateva internari la dezintoxicare, iar la 15 ani iesea invingatoare din lupta cu adictiile, se emancipa oficial de mama sa si publica o carte autobiografica, intitulata sugestiv "Little Girl Lost" – traise in 15 ani cat altii intr-o viata. De atunci, rolurile au curs in thrillere ("Poison Ivy"), filme de mare buget ("Batman Forever", "Scream"), drame si comedii romantice ("Boys on the Side", "The Wedding Singer") sau musicaluri extravagante ("Everyone Says I Love You" al lui Woody Allen). In 1995 si-a creat propria casa de productie, Flower Films, dovedindu-se a fi, pe langa o actrita talentata, si o producatoare cu fler: in 1999 a lansat comedia "Never Been Kissed", iar in 2000 franciza de succes "Charlie’s Angels". Dupa doua casnicii pripite si doua divorturi, relatii cu actori si muzicieni cunoscuti, Drew ramane o invingatoare pe plan profesional: productiile din ultimii ani "Riding in Cars with Boys", "Donnie Darko", "Confessions of a Dangerous Mind", dar si comediile "50 First Dates", "Music and Lyrics" o mentin in top.

Dakota Fanning, 23 februarie 1994
Sa-i tii piept unui actor precum Sean Penn e o realizare pentru orice incepator intr-ale actoriei, insa faptul ca Dakota Fanning avea doar 6 ani cand reusea aceasta performanta anunta aparitia unui copil-actor cu totul special. Cu un an in urma, micuta stia deja care ii era menirea: actoria. Curand, obtinea mici roluri in seriale ("ER", "CSI", "Ally McBeal"), iar debutul pe marele ecran in rolul fiicei personajului interpretat de Sean Penn, relatie pe care se baza intreaga poveste a filmului "I Am Sam", revela o actrita puternica, in ciuda varstei fragede. Primul Young Artist Award pe care-l primea pentru acest rol era dovada impactului pe care talentul micutei il avusese asupra lumii filmului, iar faptul ca devenise cel mai tanar actor nominalizat vreodata la Premiul Asociatiei Actorilor n-a surprins. Ar fi fost de-ajuns doar infatisarea eterica si privirea inocenta ascunzand un suflet matur pentru ca Dakota sa se fi remarcat. Insa copila era mai mult: in toata puterea cuvantului, un partener chiar pentru actori consacrati. Fireasca a fost astfel distribuirea sa in roluri importante alaturi de Charlize Theron in "Trapped", Denzel Washington in "Man on Fire", Glenn Close in "Nine Lives", Robert De Niro in "Hide and Seek", Julia Roberts in "Charlotte’s Web" si Tom Cruise in blockbusterul "War of the Worlds" al lui Steven Spielberg (care mai colaborase cu ea la miniseria "Taken"). In 2006, la varsta de 12 ani, Dakota devenea cel mai tanar membru al Academiei Americane de Film, iar tranzitia de la statutul de copil-vedeta la cel de actrita adolescenta a fost o consecinta naturala. Controversatul rol din "Hounddog" a fost primul pas; i-a urmat thrillerul SF "Push"/"Razboiul mintii", care a avut recent premiera si pe ecranele romanesti.

Cele mai citite

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă