18.9 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialHellvig: Ofiţeri de la Direcţia Antifraudă vor desfăşura controale la departamente ale...

Hellvig: Ofiţeri de la Direcţia Antifraudă vor desfăşura controale la departamente ale MDRT

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, afirmă că ofiţeri ai Direcţiei Antifraudă din cadrul Ministerului de Interne vor controla unele departamente ale MDRT, timp de două luni, iar în cazul în care se va stabili că “există lucruri care nu concordă” se vor lua măsuri.

Eduard Hellvig a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că timp de două luni, ofiţeri de la Direcţia Antifraudă din cadrul Ministerului de Interne vor desfăşura controale la unele departamente ale MDRT pentru a stabili unde s-a greşit, iar, în cazul în care se va stabili că există nereguli, se vor lua măsurile necesare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Impactul asupra cetăţeanului a fost negativ, acum ne confruntăm cu o imagine a acestei instituţii – că a fost coruptă, că a fost politizată. Am dispus control şi audit la unele departamente pentru a vedea unde s-au întâmplat aceste lucruri, cine răspunde din punct de vedere administrativ. (…) Am solicitat la Ministerul de Interne un ajutor prin detaşarea unor ofiţeri de la Direcţia Antifraudă care să mă ajute în desfăşurarea unor controale pentru că nu avem calitatea, competenţa pe care o au aceşti specialişti. Eu am încredere în instituţiile statului. Detaşarea ofiţerilor va avea loc aproximativ două luni, timp în care se face acest control. Vreau să ştiu unde s-a greşit, iar în momentul când predau acest minister să ştiu să spun ce s-a făcut”, a declarat Hellvig.

Ministrul a vorbit şi de măsurile care s-ar putea lua, în cazul în care vor fi găsite nereguli.

“În cazul în care există lucruri care nu concordă în ceea ce înseamnă legea, bunul simţ, sunt două tipuri de măsuri: administrative, care îmi stau în sarcină, şi de altă natură, care stau în sarcina instituţiilor abilitate. Voi face sesizări dacă am la ce”, a declarat ministrul.

Eduard Hellvig a spus că interesul său, ca ministru, este ca instituţia pe care o conduce să devină una profesionistă, chiar dacă acum are o imagine negativă.

Cele mai citite

Primar din Buzău cercetat penal pentru folosirea resurselor primăriei

Mai mulți locuitori ai comunei Cozieni, județul Buzău, au făcut publice acuzații grave împotriva actualului primar al localității, susținând că acesta comite infracțiuni...

Rusia – Ucraina, ziua 827. Voluntarii ruși din “Freedom of Russia Legion” donează echipament pentru armata Ucrainei

Cetățeni ruși care fac parte din gruparea "Freedom of Russia Legion" au prezentat o donație de echipamente militare care urmează să fie livrate armatei ucrainene. Evenimentul s-a...

Concerte, dansuri, ateliere, flash mob, artiști pe picioroange și multe surprize, la West Side Flower Fest! Programul complet pentru cele trei zile

Mâine, de la ora 16.00, cel mai mare festival al florilor din România își deschide porțile. Timp de trei zile, Parcul Drumul Taberei și...
Ultima oră
Pe aceeași temă