12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul sloven pierde o moţiune de încredere

Guvernul sloven pierde o moţiune de încredere

Guvernul de centru-stânga al premierului social-democrat sloven Borut Pahor a pierdut, marţi, o moţiune de încredere, iar Slovenia se îndreaptă către alegeri legislative anticipate, relatează AFP, citat de Mediafax.

Borut Pahor a obţinut doar 36 de voturi favorabile, 51 de deputaţi pronunţându-se împotriva Guvernului său.

Preşedintele Danilo Turk dispune în prezent de şapte zile pentru a propune un nou premier în Parlament. Dacă deputaţii nu reuşesc să învestească un nou Guvern în următoarele 30 de zile, Danilo Turk va putea să organizeze alegeri legislative anticipate care ar putea să se desfăşoare la sfârşitul anului sau la începutul lui 2012, în virtutea legislaţiei.

Premierul nu mai dispunea de majoritatea parlamentară din primăvară şi conducea un Guvern minoritar format din două partide – social-democrat (SD) şi liberal-democrat (LDS) – care se bucura de susţinerea a doar 33 de deputaţi din 90 în urma retragerii din coaliţie a partidului pensionarilor Desus şi a partidului de centru-stânga Zares.

Principalul punct asupra cărora au existat neînţelegeri a fost un proiect de reformă a pensiilor, care presupune creşterea vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani, cerută de Comisia Europeană, de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar respinsă masiv la 5 iunie de sloveni în cadrul unui referendum.

Această reformă avea ca obiectiv să contracareze îmbătrânirea populaţiei şi asanarea finanţelor publice: fost elev model printre fostele ţări comuniste intrate în UE, Slovenia este afectată dur de criza economică şi financiară mondială.

Înainte de votul de încredere cerut de el însuşi cu ocazia nominalizării celor cinci noi miniştri care ar fi trebuit să îi înlocuiască pe cei din partidele Desus şi Zares care au demisionat, Borut Pahor a declarat: dacă se va vota împotriva moţiunii de încredere, “acest lucru va marca începutul unei crize ce va exploda cu consecinţe imprevizibile şi care va paraliza statul pentru viitoarele luni şi va împiedica eforturile Guvernului pentru ieşirea din criza financiară”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă