18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialGermania reacționează după ce Erdogan a comparat regimul de la Berlin cu...

Germania reacționează după ce Erdogan a comparat regimul de la Berlin cu naziștii: Declarațiile președintelui turc sunt inacceptabile

Guvernul Germaniei a calificat drept “inacceptabile” declarațiile făcute de președintele Turciei, Recep Erdogan, care a comparat practicile sale cu cele naziste, notează News.ro.

“În calitate de Guvern federal, îi vom spune foarte clar Turciei că astfel de declaraţii sunt “absolut inacceptabile”, a declarat pentru postul public de televiziune ARD şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, Peter Altmeier.

În relațiile dintre Ankara și Berlin au intervenit tensiuni după anularea, joi și vineri, în Germania, a trei mitinguri de sprijin pentru referendumul din Turcia. Ankara a reacționat violent, acuzând Germania, unde există cea mai numeroasă comunitate turcă din lume, circa trei milioane de persoane, că acționează pentru respingerea referendumului. Cancelarul german, Angela Merkel, a explicat însă că decizia de a autoriza sau nu astfel de mitinguri nu ține de competența statului federal, ci de autoritățile locale.



Citește și: Conflictul dintre Turcia şi Germania continuă. Preşedintele Recep Erdogan: Germania, nu ai nicio legătură cu democraţia. Acţiunile tale actuale nu sunt mai diferite decât ale celor din perioada nazistă

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a făcut declaraţii grave cu privire la acţiunile Germaniei de a anula evenimentele susţinătorilor turci „nu sunt cu nimic mai diferite decât cele din perioada nazistă”, informează Reuters.


 

 

Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă