12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGrecia vrea un miliard de euro de la BEI, pentru a stimula...

Grecia vrea un miliard de euro de la BEI, pentru a stimula economia

Grecia speră să obţină o finanţare de un miliard de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) în acest an pentru a stimula economia, aflată în recesiune de mai mulţi ani, a dedclarat un oficial elen, citat de Reuters şi Mediafax.

Grecia şi Comisia Europeană cer BEI să elibereze fondurile, a declarat Gikas Hardouvelis, principalul consilier economic al premierului elen, Lucas Papademos.

“Cred că în final se va întâmpla”, a spus Hardouvelis, la postul de televiziune Mega, adăugând că BEI ar putea împrumuta banii prin intermediul băncilor locale.

După succesul programului de reducere a îndatorării statului, Grecia caută acum modalităţi de a-şi reporni economia, aflată în al cincilea an de recesiune.

Măsurile de austeritate impuse pentru cele două pachete de ajutor financiar, aprobate de statele din zona euro şi FMI în mai puţin de doi ani, au împins Grecia în cea mai puternică recesiune de după Al Doilea Război Mondial.

Produsul intern brut a înregistrat un recul de 7% anul trecut, iar investiţiile au scăzut cu 21%, după un declin de 15% în 2010.

BEI este îngrijorată de creşterea prea puternică a expunerii pe Grecia, astfel că o soluţie ar putea fi transferul fondurilor prin intermediul băncilor locale, a spus Hardouvelis.

În ultimii doi ani, banca a acordat finanţări de peste 700 de milioane de euro marilor companii energetice din Grecia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă