13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialGranturi în valoare de 28 de milioane de euro pentru eficienţă energetică...

Granturi în valoare de 28 de milioane de euro pentru eficienţă energetică şi cercetare

Astăzi au fost semnate două programe noi, finanţate prin intermediul granturilor SEE. Este vorba despre „Eficienţă energetică” şi „Cercetare în sectoarele prioritare”, cu o valoare cumulată a granturilor de 28 milioane de euro.

Prin programul „Cercetare în sectoarele prioritare” sunt alocate României fonduri nerambursabile în valoare de 20 milioane de euro. Finanţările vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte în următoarele domenii prioritare: ştiinţe sociale şi umaniste, energie regenerabilă, sănătate şi alimentaţie sănătoasă, managementul protecţiei mediului.

Programul este implementat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Agenţiei de Implementare – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

În acelaşi timp, prin programul „Eficienţă energetică” sunt alocate României granturi în valoare de 8 milioane de euro. Prin acest program vor fi finanţate proiecte care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie. Programul va fi implementat de către Ministerul Economiei, care va lansa cererea de aplicaţii dedicată exclusiv IMM-urilor.

Citeşti şi: 55 de milioane de euro din granturile SEE, realocate către proiecte de sănătate şi pentru rromi

Astfel, până în prezent, au fost semnate 17 din cele 22 programe prin care România beneficiază de granturi SEE şi norvegiene. Valoarea finanţărilor nerambursabile alocate României în perioada 2009-2014 este de aproximativ 306 milioane de euro. Aceste finanţări vor susţine implementarea de proiecte în domenii precum justiţie şi afaceri interne, protecţia mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia roma.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei dintre ţările AELS – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein-, fac parte din piaţa internă europeană şi contribuie la dezvoltarea socială şi economică prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul şi sudul Uniunii Europene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanţărilor. Obiectivele majore ale granturilor SEE şi norvegiene sunt reducerea disparităţilor sociale şi economice în Spaţiul Economic European, respectiv întărirea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi cele beneficiare.

În perioada de finanţare 2004-2009, România a avut alocate granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie precum protecţia mediului, producţia sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea societăţii civile. Un număr de 65 de proiecte specifice şi peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementate, rata de absorbţie ajungând la 85%.

 

Cele mai citite

Iohannis – dă-mi-o mie, NA-TO mie

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis reinventează schema clasică din blaturile fotbalului românesc. În loc de consacrata “dă-mi-o mie, na-ți-o ție”, șeful de la...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă