Nu se indoieste nimeni, recentul congres a fost unul de criza, avand menirea de a redresa PSD. Dupa pierderea guvernarii in urma cu doi ani, acest partid a comis o eroare strategica: aceea de a astepta relaxat repetarea istoriei din timpul guvernarii CDR (1997-2000). Atunci, o serie de inabilitati (putem folosi si alti termeni) ale coalitiei de la putere (mi-e greu sa o numesc de centru-dreapta, atat timp cat din ea faceau parte PSDR si PD, ambele membre ale Internationalei Socialiste) au facut ca PDSR sa creasca de la o luna la alta fara a face eforturi deosebite.
Primul an al guvernarii actuale (2005) anunta o evolutie asemanatoare: incepand cu al doilea trimestru si pana la mijlocul toamnei, procentele PSD au crescut incet, dar sigur, simultan cu scaderea Aliantei. Scandalul “Matusii Tamara” a declansat o serie de evolutii care s-au soldat cu scaderea continua in sondaje a PSD, pana la aproape jumatate din procentul obtinut la scrutinul din noiembrie 2004.
In aceste conditii, visul actual al militantului social-democrat nu mai consta in a reveni la forta din 2000, ci (macar) la situatia din preajma alegerilor – adica undeva in jurul cifrei de 35%. Analizand structura electoratului PSD in cele doua momente (toamna lui 2004 si cea a lui 2006), constatam ca pierderile cele mai substantiale (peste 60% din electoratul din 2004) s-au inregistrat in urmatoarele segmente: orase mici, persoanele cu nivel de educatie redus si cele cu statut social inferior. Cu alte cuvinte, pierderile majore s-au inregistrat tocmai in randurile “nucleului dur” al electoratului acestui partid. Interesant, pierderile in electoratul rural au fost mai putin grave. O posibila explicatie poate fi cautata in rolul deosebit pe care il exercita in aceste zone retelele locale, controlate in continuare de catre PSD.
De cativa ani, acest partid intreprinde actiuni de repozitionare, de rebranduire (barbarism eficient) la nivelul imaginii. In special, eforturile au fost indreptate catre cucerirea electoratului tanar, educat, din marile orase – electorat care voteaza de regula principalul adversar – partidele de centru-dreapta. Strategia e in principiu corecta, bazinul electoral traditional fiind in scadere naturala si vulnerabil la tentatiile partidelor “anti-sistem”.
Rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor: diferenta dintre performanta partidului in cele doua categorii de electorat s-a redus, insa nu cum s-ar fi dorit – prin cresterea procentelor intentiei de vot din categoriile vizate de strategia de repozitionare -, ci prin scaderea acelorasi procente in zonele in care performanta era buna. Categoriile enuntate mai sus (orasele mici, persoanele cu educatie scazuta si statut social inferior) s-au simtit abandonate de partidul-tatuc si atrase mai ales de discursul populist practicat de personaje ca Becali.
Principala noutate a congresului de acum o saptamana a constituit-o revenirea lui Ion Iliescu la conducerea partidului. Desigur, este o functie denumita “de onoare”, dar mi s-a parut evident ca aplombul batranului comandant e in crestere si influenta sa asupra activului (cel putin a unei parti semnificative) a revenit. Aceasta revenire va aduce, probabil, inapoi electoratul ratacit – psihologia acestuia fiind deosebit de apropiata de imaginea parintelui-fondator al partidului. Odata cu resuscitarea brandului Iliescu, PSD recurge la o solutie de avarie, menita sa-l readuca in punctul din care incepuse degringolada (cum altfel sa numim situatia in care acest partid trece de la opulenta de altadata la imposibilitatea de a-si plati telefoanele din sediu?). Este posibil ca mecanismul sa functioneze si in urmatoarele luni sa ne aduca o crestere a ponderii electorale a PSD, mai ales in straturile mentionate. Pretul va fi abandonarea incercarii de redefinire strategica a partidului.
