16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialGermania: Doi fost șefi ai spionajului iugoslav comunist, condamnați la închisoare pe...

Germania: Doi fost șefi ai spionajului iugoslav comunist, condamnați la închisoare pe viață

O instanță germană a condamnat miercuri doi foști șefi ai spionajului iugoslav din timpului comunismului la închisoare pe viață pentru că au pus la cale uciderea unui disident iugoslav în landul Bavaria, în sudul Germaniei, în urmă cu peste trei decenii, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Croații Josip Perkovic, 71 de ani, și Zdravko Mustac, 74 de ani, oficiali de top ai serviciului secret din fosta Iugoslavie comunistă, au fost găsiți vinovați de complicitate la uciderea lui Stjepan Durekovic, de asemenea croat, care a fost descoperit în 1983 împușcat mortal, dar și cu răni la cap, într-un garaj în orașul Wolfratshausen.

Croația i-a extrădat pe cei doi bărbați în 2014, la presiunea Germaniei.

Procurorii au susținut că uciderea lui Durekovic a fost comandată de un politician iugoslav de top. Activitățile de disident ale lui Durekovic au părut să fi fost motivul pentru uciderea sa, însă politicianul a vrut de fapt să îl oprească pe Durekovic să dezvăluie afacerile ilegale ale fiului său în legătură cu grupul petrolier de stat INA, conform actului acuzării. Durekovic a condus o perioadă INA înainte de a fugi în Occident.

Un alt bărbat, proprietarul garajului, care reușise să îi câștige încrederea lui Durekovic, a fost condamnat la închisoare pe viață în Germania în 2008 pentru implicarea în crimă. La acel moment, instanța a stabilit că 22 de croați au fost uciși în Germania de Vest la comanda conducerii iugoslave.

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă