Problema fondurilor europene este una mult prea importantă pentru a fi lăsată la atitudinea unor funcţionari frustraţi de prin birourile ministerelor. Dacă nu ar fi în joc sumele imense de bani neabsorbite de la Uniunea Europeană (UE), aş prefera să aştept să părăsească firesc sistemul şi nu mi-aş pune mintea cu ei. Când văd însă că se opun modernizării statului şi atragerii sumelor de la UE în beneficiul României, simt indignarea firească a oricărui cetăţean căruia îi pasă.
Printr-o decizie proastă au fost reduse salariile celor care lucrează în organismele responsabile cu gestionarea banilor europeni şi a documentelor. Deşi UE a permis ca salariile lor să fie mărite din fondurile europene, şi suportă 75% din valoarea lor, noi am refuzat acest lucru de dragul crizei. Mai bine zis, ca să putem instaura criza, deoarece statul primeşte banii investiţi în salariile angajaţilor prin proiecte cu o dobândă de minim 80%, dacă socotim numai contribuţia directă la buget a angajaţilor. După această decizie oamenii au plecat din sistem, iar funcţionarea a fost serios perturbată. Cei care au rămas au câştigat în instanţă, dar cine plăteşte, cei care au decis o prostie sau tot noi?
Interesul României este ca pe fondurile europene salariile să fie cât mai mari şi în cazul în care beneficiarul este statul. Am văzut că prin banii investiţi atragem o sumă cel puţin de trei ori mai mare, iar câştigul minim direct pentru statul român ar fi de 80%. Dar pentru că prin ministere funcţionarii publici nu au putut să lucreze pe proiecte, i-au împiedicat şi pe alţii să o facă. Acum, de exemplu, un domn Nedelcu din Ministerul Educaţiei, cu sprijinul unui domn Mocanu de la Ministerul Muncii se străduiesc din răsputeri să reducă salariile de la toţi beneficiarii instituţii ale statului din sistem. Aceasta ar reduce fondurile absorbite, sumele intrate la buget şi, evident, calitatea muncii celor care trebuie să realizeze proiectele. Pe de altă parte, impune o discriminare neconstituţională chiar în faţa UE între cei care lucrează la stat şi cei care sunt la beneficiari privaţi de fonduri.
Este evident că la mijloc sunt interese de a prejudicia bugetul statului şi a împiedica modernizarea reală a acestuia prin fondurile de dezvoltare a resurselor umane. Ar fi de dorit ca instituţiile abilitate ale statului să facă bine socotelile privind beneficiile statului cu angajaţii săi pe fonduri europene şi să se opună intereselor clientelare care vor să mute banii de pe resurse umane spre firmele private. Cu siguranţă nu pe la bugetari se pierd banii ci, de exemplu, pe la firme care sunt plătite de n ori pentru acelaşi lucru (exemplu o platforma de e-learning, învechită, centrată pe cunoştinţe, de la o firmă de soft, pe care a plătit-o Ministerul Educaţiei, „recreată” în n proiecte).
De Ioan Vlaşin, profesor
