11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande: Decizia Marii Britanii de a părăsi UE NU poate fi...

Francois Hollande: Decizia Marii Britanii de a părăsi UE NU poate fi reportată sau anulată

Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană nu poate fi reportată sau anulată, a declarat vineri preşedintele francez Francois Hollande după o întrevedere bilaterală cu premierul britanic David Cameron, considerând că procesul de ieşire trebuie pus cât mai rapid în aplicare, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

"Apartenenţa la Uniunea Europeană are avantaje. Iar asta, cred, încep să înţeleagă britanicii. Cei care au putut fi tentaţi de 'Brexit' sunt pe cale să mai reflecteze la acest lucru", a spus şeful statului francez, în marja ceremoniilor de comemorare a centenarului Bătăliei de pe Somme la Thiepval (nordul Franţei), pe care le-a prezidat cu David Cameron. "Însă decizia a fost luată şi nu poate fi reportată sau anulată. Acum trebuie asumate consecinţele", a declarat Hollande în faţa presei. 

Deşi nu era prevăzut în program, preşedintele francez a avut în cele din urmă o discuţie scurtă de circa 10 minute minute cu David Cameron la sfârşitul ceremoniei organizate la Memorialul de la Thiepval pentru a comemora sângeroasa Bătălie de pe Somme (1,2 milioane de morţi şi răniţi).

Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă