19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ștefan, poate fi eliberat condiţionat

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ștefan, poate fi eliberat condiţionat

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la închisoare în dosarul Microsoft, poate fi eliberat condiționat întrucât ”a avut un comportament pozitiv, s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate”, potrivit motivării Judecătoriei Ploieşti, care a admis cererea de liberare a fostului edil, informează, luni, Mediafax.

 Judecătorii din Ploiești admiseseră cererea de eliberare condiţionată a lui Gheorghe Ştefan, deoarece pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancţionat disciplinar şi a participat la diferite activităţi.

”Pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21), astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate", se arată în motivarea instanţei.

Gheorghe Ştefan a fost încarcerat pe 3 octombrie, anul trecut, pedeapsa totală fiind de 1.278 de zile.

Pentru liberarea condiţionată, fostul primar trebuie să fi executat 426 de zile.

În motivare se arată că Gheorghe Ştefan a executat 297 de zile, la care se adaugă 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile primite pentru munca prestată, în total fiind 545 de zile executate şi câştigate.

Judecătoria Ploieşti a admis, pe fond, în urmă cu două săptămâni, cererea de liberare anticipată a lui Gheorghe Ştefan, însă decizia nu a fost definitivă.

Fostul primar din Piatra Neamţ a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti a redus pedeapsa la trei ani şi jumătate de detenţie. Totodată, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul privind finanţarea PDL. În iulie, Tribunalul Prahova a admis cererea lui ”Pinalti” de contopire a celor două pedepse.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă