18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFostul președinte SUA George H. W. Bush rămâne internat

Fostul președinte SUA George H. W. Bush rămâne internat

Fostul preşedinte american George H. W. Bush, internat de pe 23 decembrie, la Houston (Texas), poate respira normal, însă va mai rămâne la spital, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, Jim McGrath, citat de AFP. Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost spitalizat marţea trecută, la Houston Methodist Hospital.

"Respiraţia preşedintelui Bush a revenit la normal, însă el va rămâne la Houston Methodist Hospital încă o noapte, aşteptând autorizaţia oficială a medicilor săi pentru a reveni acasă", a precizat Jim McGrath într-un comunicat. "Fostul preşedinte şi soţia sa transmit mulţumiri întregii lumi pentru urările de bine şi rugăciuni", a adăugat el.

George H. W. Bush a fost vizitat membri ai familiei sale în ziua de Crăciun, joi, iar purtătorul său de cuvânt a afirmat că fostul preşedinte se simte bine. Născut în 1924, în statul Massachusetts (est), George H.W. Bush – fiu de senator – a devenit în 1989 al 41-lea preşedinte al Statelor Unite şi a exercitat un mandat (1989-1993).

El a fost înfrânt de către democratul Bill Clinton în alegerile prezidenţiale din 1992, iar cel mai mare dintre cei şase copii, George W. Bush, a devenit preşedinte opt ani mai târziu.

Jeb Bush, alt fiu al fostului şef de stat, a anunţat recent că se lansează în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă