24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFoştii angajaţi ai Oltchim Rm. Vâlcea au renunţat la greva foamei

Foştii angajaţi ai Oltchim Rm. Vâlcea au renunţat la greva foamei

Foştii angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea care au intrat, luni, în greva foamei cerând plata salariilor compensatorii, au încetat protestul după ce două dintre greviste au avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează Mediafax.

Anunţul privind încetarea grevei foamei de către foştii angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost făcut, miercuri, de către prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, prin intermediul unei declaraţii de presă

"Mulţumesc tuturor disponibilizaţilor Oltchim pentru înţelegerea manifestată, pentru promovarea unui dialog decent şi eficient în soluţionarea cererilor exprimate. Prin gestul dumneavoastră aţi reuşit să dovediţi că puteţi evalua situaţia în care ne aflăm şi că Instituţia Prefectului, Prefectul, sunt dispuşi să negocieze solicitările dumneavoastră în vederea soluţionării lor pe un fond neagresiv. Prin hotărârea pe care aţi luat-o, de întrerupere a grevei foamei, aţi reuşit să vă asiguraţi sănătatea pe care punem cel mai înalt preţ" este mesajul transmis, miercuri, greviştilor de către prefectul de Vâlcea.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii protestatarilor au declarat că cei 11 grevişti au încetat protestul după ce, marţi seară, la două dintre greviste li s-a făcut rău, fiind chemată ambulanţa.

Nonica Subţirelu, una dintre femeile care au făcut greva foamei, căreia i s-a făcut rău, a declarat că singurul motiv pentru care a renunţat la protest este recomandarea medicilor care i-au spus că, pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi, îşi pune viaţa în pericol făcând greva foamei.

Fosta angajată a combinatului susţine că nu a avut loc niciun dialog între grevişti şi reprezentanţii autorităţilor, în speţă ai Prefecturii Vâlcea, şi că, în perioada în care a avut loc protestul angajaţii Prefecturii au intrat pe alte intrări, nu pe cea principală, în faţa căreia s-au aflat protestatarii.

Nonica Subţirelu a mai spus că singura discuţie dintre prefectul de Vâlcea şi protestatari a avut loc marţi dimineaţă, când Dumitru Cornoiu a venit la birou şi s-a arătat mirat că îi regăseşte în stradă pe protestatarii care petrecuseră noaptea acolo.

”Eu l-aş numi genocid ce s-a întâmplat la Râmnicu Vâlcea. Aş vrea să ajung măcar la un subaltern al prim-ministrului să-i spun că suntem mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu", a afirmat Subţirelu.

Referindu-se la mesajul prefectului către protestatari, aceasta a spus: "Ne mulţumesc că i-am lăsat în pace acum, că e campanie. Vreau să se ştie că acţiunea noastră nu are nicio legătură cu politica. Nu ne interesează politica, Noi vrem drepturile noastre. Nu mai avem cu ce trăi, şomajul ni se termină în luna iunie şi nu ştim încotro vom merge".

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Dan Luciani, a declarat corespondentului MEDIAFAX că prefectul a discutat cu protestatarii marţi dimineaţă, transmiţându-le acestora că nu este normal să facă greva foamei pentru a rezolva situaţia lor, în condiţiile în care această situaţie poate fi rezolvată prin negociere.

Unsprezece foşti angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat luni în greva foamei, protestând astfel faţă de faptul că nu au primit salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă în caz de disponibilizare.

Cele mai citite

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...

Sindicatele din Cultură afirmă că nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media "CulturMedia" afirmă că membrii acesteia nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ. Acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă