22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialFinlanda, cu un pas în afara zonei euro

Finlanda, cu un pas în afara zonei euro

Parlamentul Finlandei va dezbate în următoarele săptămâni dacă ţara ar trebui să părăsească zona euro, a declarat joi un oficial finlandez, ca urmare a unei petiţii semnate de un număr mai mare decât minimul necesar de 50.000 de cetăţeni, relatează Reuters, citată de Agerpres

Este puţin probabil însă ca dezbaterea să conducă la ieşirea Finlandei din zona euro, însă decizia de a organiza o astfel de dezbatere demonstrează un nivel ridicat de nemulţumire în rândul finlandezilor în legătură cu performanţa economică a ţării lor, notează sursa citată. 

Petiţia, semnată de peste 53.000 de persoane, solicită organizarea unui referendum privind ieşirea din zona euro. ‘Nu am decis încă data, însă o dezbatere preliminară va avea loc probabil în timpul unei sesiuni plenare (a parlamentului) în săptămânile următoare’, a declarat o sursă parlamentară. 

Paavo Vayrynen, membru finlandez al Parlamentului European care a lansat iniţiativa anti-euro, a comparat performanţa economică a ţării cu cea a vecinului său Suedia, care nu a adoptat moneda unică şi care a înregistrat o creştere mult mai rapidă în ultimii ani. 

‘Ar trebui să relansăm economia noastră părăsind zona euro şi reintroducând propria monedă. Acest lucru va restabili competitivitatea noastră’, a spus el înmânându-i petiţia preşedintelui parlamentului, Maria Lohela. 

‘Dacă parlamentul susţine petiţia, acesta va cere guvernului să pregătească o lege pentru organizarea unui referendum’, a mai spus el. În pofida initiaţivei, un sondaj Eurobarometru din noiembrie arăta că 64% dintre finlandezi susţin moneda euro.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă