13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFIDESZ, marea favorita a alegerilor de duminica din Ungaria. Jobbik, cotată cu...

FIDESZ, marea favorita a alegerilor de duminica din Ungaria. Jobbik, cotată cu un scor mare.

Alianţa de dreapta condusă de Fidesz, aflata la putere,  ar urma să învingă în alegerile generale, duminică, cu un scor de 40-45%, iar Alianţa Unitatea (stânga) urmează să obţină un scor de 26-31%, potrivit unui sondaj publicat de Ipsos sâmbătă, relatează MTI, citat de Mediafax.

Potrivit sondajului, partidul radical Jobbik (extremă dreapta) ar urma să obţină 19-23% din voturi, iar LMP (ecologişti) 4-6%.

Potrivit Ipsos, aproximativ 34% din alegători şi-au exprimat susţinerea faţă de Fidesz, ceea ce i-ar aduce aproximativ 2,7 milioane de voturi, iar 20% (1,6 milioane de voturi) şi-au exprimat susţinerea faţă de alianţa opoziţiei. Jobbik este susţinut de 14% dintre alegători (1,1 milioane de voturi), iar LMP de 3% (250.000 de voturi).

În funcţie de respondenţii care s-au declarat atât angajaţi faţă de un partid şi care afirmă că sunt siguri că merg să voteze – aproximativ 50% din eşantion -, Fidesz ar urma să obţină 46% din voturi, stânga 26%, Jobbik 19 %, iar LMP 4%, în condiţiile în care pragul de acces în Parlament este de cinci procente.

Institutul afirmă că se aşteaptă la o rată de participare mai mare.

Ipsos precizează că a contactat 2.800 de alegători adulţi, în perioada 28 martie-3 aprilie, şi că a primit 1.000 de rezultate valide, potrivit MTI.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă