De curând, Discovery Channel a difuzat un documentar despre distrugătorul taifun care a lovit recent Filipine. Filmul, intitulat “Cel mai mare taifun din lume”, a prezentat în premieră absolută imagini filmate de echipe de ştiri aflate la faţa locului, dar şi opinii ale unor experţi în domeniu şi mărturii ale unor “vânători de furtuni” care au fost martorii oculari ai acestui cataclism.
Urmărind oră de oră taifunul Haiyan, acest program relatează povestea completă a fenomenului, explicând ştiinţific fenomenele care au dus la producerea sa. Documentarul special include şi interviuri cu experţi în climatologie, meteorologie şi oceanografie.
Printre aceştia s-a numărat şi Simon Boxall, doctor în ştiinţa Pământului şi oceanografie la Universitatea din Southampton, care a acordat un interviu cu acest prilej „României libere“.
Dr. Boxall, aş vrea să vă întreb dacă există vreo legătură între declanşarea acestor aşa-numite “superfurtuni” şi încălzirea globală?
Cu siguranţă. Este un fapt dovedit că oceanele s-au încălzit în ultimii 30 de ani. Monitorizăm în mod constant oceanele în adâncime şi la suprafaţă de multă vreme şi am constatat acest lucru: apa mărilor şi oceanelor Terrei s-a încălzit simţitor. Unul dintre factorii-cheie ai declanşării unui taifun sau ai unui uragan este tocmai o apă caldă. O astfel de furtună are nevoie pentru a se dezvolta ca temperatura apei să ajungă la 26,5-27,00 grade Celsius. Trebuie, pe de o parte, ca apa să fie suficient de fierbinte cât să dea taifunului energia necesară, iar, pe de altă parte, adâncimea acestui strat cald trebuie să fie suficient de mare, să se situeze cam la 50 de metri. Este evident deci că acţiunea poluantă a omului creşte temperatura apelor, lucru ce este propice apariţiei unor astfel de mega-furtuni. Cu cât vom turna mai mult gaz peste foc, cu atât vom avea de înfruntat taifunuri şi uragane din ce în ce mai furibunde.
Este de ajuns ca apa oceanului să fie prea caldă pentru a da naştere unui taifun ?
Este un sistem mult mai complex. Nu depinde totul numai de temperatura apei. Foarte important este şi ce se întâmplă în atmosferă, ce se petrece în straturile înalte ale atmosferei. Furtunile de pe mare sunt în mod evident strâns legate de vânt. În mod clar încălzirea globală afectează şi straturile înalte ale atmosferei. Asta conduce la o vreme din ce în ce mai capricioasă şi la taifunuri şi uragane din ce în ce mai puternice.
De ce Haiyan, taifunul care a lovit în luna noiembrie a acestui an Filipine, a fost declarat cel mai mare taifun din lume?
OK. Haiyan nu este chiar cel mai mare taifun din lume. El a intrat însă în Cartea Recordurilor astfel (un record negativ, trebuie să o spunem, căci a dus la pierderea atâtor vieţi omeneşti) pentru că a fost cel mai mare taifun din istorie care a lovit coastele. El a atins pământul cu o viteză de peste 300 de kilometri pe oră. În largul oceanelor se pot declanşa, foarte rar, dar au fost cazuri, ciclonuri chiar mai mari. Cu toate acestea Haiyan se numără printre cele mai devastatoare înregistrate vreodată, printre primele patru-cinci din lume.
Credeţi că populaţia globului nu este suficient de bine pregătită sau suficient de bine informată ca să facă faţă unor astfel de dezastre?
Cred că oamenii sunt din ce în ce mai în alertă. Avem de partea noastră, din fericire, o acoperire media extrem de vastă. Presa este mereu pe fază fie că e vorba de un tsunami, de un taifun sau de un cutremur. Chiar şi populaţia civilă ajută presa într-un astel de demers. Să nu uităm că acum, cu un simplu telefon mobil filmezi mai bine decât o făceau televiziunile acum 20-30 de ani. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de un asemenea dezastru, sigur că toţi se întreabă: «Ce este de făcut?» «Putem să ne apărăm cumva?» Acestea sunt evenimente naturale care fie cu «ajutorul» omului care se face vinovat în mare măsură de încălzirea globală, fie fără asta, au loc oricum în natură. Ele s-au petrecut cu mult timp înaintea omului modern şi a industrializării, aveau loc chiar şi atunci când oamenii nu existau pe această planetă. Aceste fenomene naturale nu pot fi controlate. Forţa lor ne depăşeşte cu mult nouă puterile. Sunt cu mult peste tot ceea ce poate face acum specia umană şi cred că ar trebui să fim sinceri cu noi înşine şi să ne resemnăm în faţa acestui adevăr. Natura ne depăşeşte. Privind însă partea plină a paharului, ştiinţa s-a dezvoltat enorm în ultimul timp şi cu ea şi capacitatea noastră de predicţie. Nu cu multă vreme în urmă, şansele ca prevederile specialiştilor să se transforme în realitate erau poate de 1 la 5. Acum, dacă se dă o atenţionare cu o zi sau două înainte de producerea unei mari furtuni, şansele ca aceasta să se aibă loc sunt aproape de 100%. Asta îi ajută pe oameni să se ferească din calea unor dezastre naturale, iar presa face o treabă excelentă prin faptul că trage mereu un semnal de alarmă. Oamenii nu se pot plânge acum că nu sunt informaţi.
Se cam cunosc zonele în care se produc taifunuri şi uragane. Există vreo posibilitate ca „harta“ apariţiei unor astfel de dezastre să se extindă?
Cu siguranţă taifunurile nu vor afecta niciodată masele continentale mari. Nu va exista niciodată un taifun în Marea Mediterană, de pildă, pur şi simplu pentru că nu are cantitatea de apă necesară şi nici spaţiu suficient de extins pentru ca un ciclon să se dezvolte. Asta nu înseamnă că populaţia continentală va fi scutită de furtuni puternice.
Ce sfat le daţi celor care sunt surprinşi de un taifun?
Un taifun sau un uragan cuprinde două aspecte. Primul este vântul extrem de puternic. În mod normal, ca să te fereşti de vânt puternic, te adăposteşti în pivniţă. Numai că acum intervine cel de-al doilea aspect: masiva dislocare de apă. Dacă vine peste tine un zid uriaş de apă, ultimul lucru pe care l-ai face ar fi să te ascunzi sub pământ, unde ai fi victimă sigură. Cred că cel mai bun lucru pe care populaţia îl poate face, dacă este avertizată din timp, este să părăsească urgent coastele şi să pătrundă cât mai adânc pe pământ sigur, pe continent, dacă se poate. Sigur însă că asta nu e posibil dacă locuieşti într-un arhipelag de insule mici. Mai sigur ar fi să urci la etajul unei clădiri cât mai solide, care să nu rişte să fie rasă de pe faţa pământului. Pe mine m-a prins cândva un uragan în Barbados şi sfatul care ni s-a dat a fost să stăm în cadă în băile camerelor de la etaj. Dar bineînţeles că nu poţi întotdeauna să înghesui o familie întreagă într-o cadă. Până la urmă, depinde de situaţie. Trebuie să îţi dai seama dacă e mai important să te fereşti de apă sau de vânt şi, în orice caz, fugi cât mai departe de malul oceanului.
