30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialFarul continuă să facă transferuri

Farul continuă să facă transferuri

Una dinTRE reprezentantele Constanţei în eşalonul secund al fotbalului românesc, FC Farul, continuă campania de formare a lotului. Oficialii echipei constănţene au reuşit achiziţionarea a trei jucători. Este vorba de Andrei Mutulescu (22 de ani, mijlocaş la închidere sau fundaş central, 1,83 m, 78 kg), Adrian Hurdubei (20 de ani, atacant) şi Craiu (portar, 23 de ani).

Preşedintele echipei de pe litoral, Relu Damian, consideră că lotul constănţean este pe cale de a ajunge la o formulă integrală. „Am reuşit să aducem aceşti jucători lângă cei pe care îi aveam deja. Sper ca tehnicianul Ioan Sdrobiş să fie mulţumit de ce are până acum şi să îi poată aduce pe jucători la forma necesară pentru a spera la rezultate bune”, a declarat Relu Damian. În altă ordine de idei, oficialul constănţean a anunţat că urmează ca în cel mai scurt timp să lămurească datoria de peste 21.000 de lei a clubului către un hotel din Iaşi.

Cele mai citite

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...

Egiptul cere Israelului să se retragă de la punctul de trecere Rafah

Oficiali din Statele Unite, Israel și Egipt au încheiat duminică o întâlnire la Cairo, iar Egiptul și-a menținut poziția conform căreia Israelul trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă