12.5 C
București
joi, 21 octombrie 2021

Falșii revoluționari nu merg la pușcărie? | OPINIE

Suntem în fața unei situații revoltătoare: 3.500 de revoluționari primeau de la stat, ilegal și pe degeaba, o sumă pentru care peste 2,5 milioane de români muncesc zilnic între 8 și 12 ore.

Procurorii au descoperit că peste 3.500 de persoane au primit ilegal certificate de revoluționari care le-au permis încasarea unei indemnizații de peste 2.000 de lei. Suma totală fraudată astfel, din bani publici, este de aproape 13 milioane de lei, a explicat jurnalista Ondine Gherghuț în articolul din România liberă care arată cum a fost posibiă frauda.

Riscă arestarea preventivă Adrian Sanda, şeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR) cu rang de secretar de stat,  Denisa Corina Tănase (avocat, secretar general la SSPR) și Cristina Valentina Cechi (avocat, șef serviciu pentru revoluționari), Andreea Dragomir, secretarul comisiei parlamentare de validare a certificatelor de revoluționar cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989.

Șapte persoane au fost reținute și șase inculpați au fost puși sub control judiciar, fiind acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și de falsuri.

Anchetatorii nu se mișcă însă la fel de ferm și împotriva celor 3.500 de hoți care au dat șpăgi ca să primească degeaba suma de 2.050 de lei de la stat. Adică aproape dublul salariului minim pe economie, pentru care muncesc, între 8 și 12 ore, 30 la sută dintre angajații cu carte de de muncă din România. Vorbim de peste 1,6 milioane de români care sunt fraieri, în comparație cu cei 3.500 de șmecheri.

Și nu sunt singurii fraieri.

Jumătate dintre toți angajații din țara noastră câștigă sume situate între salariul minim de 1250 și 2.681 cât este salariul mediu pe economie, din iulie 2016, conform INS. Adică alte câteva milioane de români fraieri.

Dacă ne uităm la câștigurile medii lunare, conform unei alnalize publicată de gandul.info, în ianuarie 2016, pe primul loc în topul câştigurilor medii lunare este București, cu 2.813 de lei.

Urmează judeţul Ilfov cu 2.363 de lei, Cluj cu 2.166 de lei,  Timiş cu 2.136 de lei şi Argeş cu 2.050 de lei. Adică exact cât primeau degeaba 3.500 de șmecheri care au dat șpagă pentru indemnizații nemeritate.

În toate celelalte judeţe ale României câştigurile medii nete lunare sunt sub banii pe care falșii revoluționari îi primeau degeaba de la stat. În top 5 cele mai mici câştiguri ale angajaţilor pentru 2016 se află judeţele Harghita cu 1.317 de lei, Covasna – 1.398 de lei, Neamţ – 1.456 de lei, Bistriţa- Năsăud-1.472 de lei şi Bihor- 1.490 lei.

Un calcul aproximativ ne arată că sunt  peste 2,5 milioane de fraieri care muncesc de le sar capacale pentru banii pe care i-au primit degeaba falșii revoluționari șmecheri.

Câți dintre dumnevoastră sunteți printre fraierii de mai sus? Înțelegem mai bine acum cât de scandaloasă este frauda instrumentată de procurori?




Vinovăția falșilor revoluționari este la fel de mare ca cea a persoanelor deja reținute de anchetatori și care riscă arestarea preventivă.

Este greu de imaginat însă cum ar putea să fie arestate preventiv 3.500 de persoane, deși fiecare dintre acești hoți, în toată puterea cuvântului, ar merita să ajungă imediat după gratii la fel de mult ca demnitarii cu care au făcut afacerea pe bani pubici. Ar trebui să construiască statul o închisoare nouă, numai pentru ei.

Îmtreaga fraudă a fost posibilă pentru că Ion Iliescu, încă din 1990, a inventat această metodă perversă a privilegiilor urmărind scopul de a cumpăra indulgența revoluționarilor. S-a întâmplat într-o perioadă în care politrucul Moscovei nu mai știa cum să facă să anexeze România intereselor URSS și să evite ”alunecarea proceselor spre dreapta ca în alte foste țări comuniste”.

Citatul de mai sus este din stenograma discuțiilor pe care tovarășul Iliescu le purta în 27 decembrie 1989, la Ambasada URSS din București, cu ambasadorul Evgheni Tiajelnikov.

Documentul a fost desecretizat de Moscova după 20 de ani și astfel avem dovada indubitabilă a modului cum a sabotat Iliescu ani de zile drumul României către lumea civilizată. Iliescu a fost atunci o coadă de topor fidelă celor care l-au făurit ca un ”cadru comnunist sovietic de nădejde”, la Universitatea din Moscova, unde a fost trimis de Ana Pauker însăși.

Pentru a putea obține indulgența revoluționarilor ușor de cumpărat, dar și pentru a-i compromite pe cei care nu acceptau modul cum a furat Iliescu Revoluția din 1989 în interesul URSS, pupilul Anei Pauker a inventat șpaga privilegiilor.Sau i-a fost livrată la pachet, via KGB, alături de întregul plan prin care Iliescu s-a cocoțat la putere profitând de revolta românilor împotriva lui Ceaușescu.

Un plan care cuprindea și scenariile mineriadelor cu care Iliescu a zdrobit protestatarii din Piața Universității. Din același plan au făcut parte și infiltrarea partidelor istorice, renăscute în 1990, cu tot felul de informatori și securiști băgați acolo ca să distrugă din interior orice posibilă opoziție.

Statul român trebuia să acorde compensații celor grav răniți, pentru zilele de spitalizare și rudelor celor uciși. Sub pretextul acestor măsuri reparatorii morale, Iliescu a strecurat șpaga pentru toți revoluționarii care nu pățiseră nimic în 1989. Le-a dat șpăgi indemnizații, imobile, terenuri. Cei care au refuzat șpaga lui Iliescu au fost oricum înjurați la grămadă cu cei corupți și astfel politrucul Moscovei și-a atins scopul de a-i anihila pe toți.

Frauda pe care acum o instrumentează procurorii este un efect al situației pe care Iliescu a produs-o din 1990.

Ironic și deloc întâmplător, faptele constatate in 2016 au fost posibile și pentru că Victor Ponta a modificat legislația tovarășului Iliescu, inventând categoria de ”revoluționar cu rol determinant” unde sunt încadrați cei 3.500 de șmecheri cu 2.050 de lei primiți lunar degeaba, în timp ce peste 2,5 milioane de români fraieri muncesc pe brânci în fiecare zi ca să câștige acești bani.



Intră în contact cu jurnalistul Mălin Bot pe rețele sociale:

 Gravatar Carti scrise de Mălin Bot Pagina de Facebook Google Plus Canalul de Youtube



 

 

 

 

Ultima oră
Pe aceeași temă