Cât poţi continua să vorbeşti despre cum nu eşti lăsat să vorbeşti înainte să îţi dai seama că eşti ridicol?
Atunci când ore după ore după ore vin diverşi oameni la televizor şi strigă cu indignare – fără îndoială, genuină – că Băsescu încalcă libertatea de expresie şi că vrea să ucidă presa cu glonţul de argint al siguranţei naţionale ceva nu este în regulă în toată povestea.
Filozofii îi spun „propoziţie auto-referenţială” sau mai simplu paradox. Şi dintre toate paradoxurile cel mai cunoscut este cel al mincinosului… „Cum poţi să te exprimi liber în presă că nu eşti lăsat să te exprimi liber în presă” este un paradox al presei noastre libere asupra căruia logicienii desăvârşiţi care în timpul liber se ocupă cu jurnalismul vor chibzui desigur îndelung şi pe care suntem încredinţaţi că îl vor rezolva fără cusur. Bunăoară o cale ar fi să sugerăm că nu este vorba despre ce se întâmplă în realitate, ci că este o chestie de principiu. Aşa cum nimeni nu crede că în realitate Ahile nu poate ajunge din urmă broasca ţestoasă, tot aşa nimeni nu poate să creadă că batalioanele înarmate ale lui Băsescu vor da buzna în studiourile Realităţii sau Antenei 3 să bage pumnul în gură domnilor care se exprimă liber acolo, dar acest lucru este irelevant. Aşa e! Se zice că o dată, când unul din discipolii lui Zenon expunea în Agora celebrele argumente ale maestrului împotriva mişcării, unul din discipolii lui Diogene a început să se plimbe ostentativ prin faţa oratorului ca să îi demonstreze că mişcarea este totuşi posibilă. Diogene, care era şi el în audienţă, s-a ridicat fără o vorbă a pus mâna pe o bâtă şi l-a smintit pe propriul discipol în bătaie până la lăsat nemişcat. Morala? Nu combaţi un argument teoretic cu unul practic. De-aici, cică s-ar trage expresia „argumentul bâtei”. Cum ar veni, nu se face, mă-nţelegi, să indici că nimeni nu îngrădeşte „de fapt” libertatea presei pentru că acest lucru ar fi echivalent cu folosirea bâtei (sau a glonţului, tot aia). A numi aşadar „campaniile de presă comandate” o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale este, în principiu, un atentat la adresa libertăţii de expresie şi a presei. Punct.
Cele enunţate mai sus sunt o parodie.
În materie de libertăţi faptele chiar contează pentru că libertăţile nu sunt abstracţiuni. Ca să aibă vreun sens, libertăţile trebuie exercitate şi atâta vreme cât „de fapt” toată lumea poate spune ce vrea şi unde vrea şi să facă ce campanii vrea, toată lamentaţia de pe la Antene şi Realităţi devine un caraghioslâc suprarealist pe măsură ce se prelungesc. Cât despre dacă o campanie de presă poate sau nu să constituie o vulnerabilitate de siguranţă naţională, să vedem. În 2008, când DNA la inculpat pe Dan Voiculescu pentru privatizarea Institutului pentru Chimie Alimentară, trustul său a declanşat o campanie violentă împotriva DNA şi a lui Daniel Morar care a mers până la publicarea unor informaţii complet false despre salariile acestuia şi ale subalternilor cu scopul de a supune instituţia anti-corupţie oprobriului public. Ar putea fi asta o vulnerabilitate? Când Realitatea TV promovează cu furie oameni apropiaţi lui Sorin Ovidiu Vântu pentru preluarea unor funcţii precum cea de şef al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru că SOV deţine o carieră de calcar şi este interesat de concesiuni în Marea Neagră, e o vulnerabilitate? Sau când domnul Geoană ameninţa cu prăbuşirea coaliţiei pentru că Boc nu-l numise preşedinte la CEC pe omul lui SOV, o fi fost? Când Grivco cumpăra energie iar ziarul trustului primea reclamă de la Nuclearelectrica? Sau să fi fost când Roşca Stănescu s-a apucat să lanseze campania cu fratele lui Băsescu traficant de arme în care singurul lucru adevărat erau datele şi locurile despre transporturile de muniţie ce urmau să fie distruse de au rămas cei de la NATO cu gura căscată? Nu? Poate când domni ziarişti notorii şi de o integritate ireproşabilă plasează în presă articole de mare simţire care servesc interesele unei anumite puteri răsăritene? Nici atunci? Ei bine, atunci este clar: Nimeni în România nu-şi foloseşte trustul de presă pentru a-şi promova interesele proprii, de multe ori în dauna celor naţionale!
