Zilele trecute, in timp ce conduceam pe DN1 inspre Bucuresti, mi-am adus din nou aminte de starea deplorabila a infrastructurii drumurilor din Romania. Mai exact, de cum proiectele de constructie a infrastructurii au fost, in majoritate, prost administrate. Ulterior, am inceput sa ma gandesc la alte probleme actuale, la situatia precara a sistemului de invatamant/educational din Romania, la cum Romania este pe punctul de a pierde zeci, daca nu sute de milioane de euro de la Uniunea Europeana (UE) datorita neimplementarii unui sistem de plati functional pentru sectorul agricol etc. Toate acestea au condus la urmatoarea concluzie: cu doar cateva exceptii, ministrii precedenti si actuali, factori de decizie din Executiv, cel putin cei care au fost in functie dupa 1989, au slabe performante, ca sa folosesc un eufemism din sectorul privat.
Spun asta pentru ca priceperea si experienta necesare sectorului public sunt similare cu cele necesare sectorului privat. Fie ca vorbim despre un minister, autoritate/institutie guvernamentala sau o societate comerciala, persoana din conducerea acelui minister/autoritate guvernamentala trebuie sa-si indeplineasca atributiile si responsabilitatile sale in aceeasi maniera in care ar face-o directorul general al unei societati comerciale. La urma urmei, conducerea unui minister/autoritate guvernamentala este asemanatoare conducerii unei societati comerciale. si din momentul in care Romania a intrat in Uniunea Europeana, cei aflati la carma ministerelor/institutiilor guvernamentale au o sarcina cu atat mai dificila, din moment ce acestia vor trebui sa integreze (inclusiv din punct de vedere financiar) ministerele/institutiile guvernamentale respective in cadrul structurilor Uniunii Europene.
Toate acestea ma duc inspre urmatoarea concluzie: ministrii viitori, secretarii de stat si conducatorii institutiilor guvernamentale ar trebui sa provina din sectorul privat sau sa fi acumulat suficienta experienta lucrand in cadrul organizatiilor/institutiilor internationale. Acest lucru are un avantaj major – "know-how"-ul din sectorul privat ar urma sa fie folosit in conducerea celor mai importante institutii de stat.
Haideti sa vorbim despre exemplul Ministerului Transporturilor. Care vor fi proiectele majore ce urmeaza sa fie finalizate de catre Ministerul Transporturilor in urmatorii 5-7 ani? Constructia a cel putin doua autostrazi si reabilitarea a mii de kilometri de drumuri nationale. Cel putin, acest lucru inseamna ca, indiferent cine va fi la conducerea acestui minister si/sau a respectivei companii nationale in perioada 2009-2013, trebuie sa aiba experienta in asa-numitele PPP-uri (parteneriate privat-public, de vreme ce statul roman de unul singur nu poate si nu ar trebui sa construiasca aceste infrastructuri fara asistenta sectorului privat), trebuie sa aiba cunostinte despre si/sau experienta cu instrumentele financiare utilizate la nivel international, trebuie, de asemenea, sa aiba considerabila experienta in negocieri cu banci de investitii importante, antreprenori internationali etc.
Si trebuie sa aiba experienta cu diverse tipuri de contracte folosite in proiecte cu o valoare ridicata (cu atat mai mult cu cat la momentul actual legea impune ca viitoarele contracte de lucrari de constructii sa fie bazate pe modelul FIDIC). Numirea unei persoane cu asemenea experienta in functia de ministru al Transporturilor sau la conducerea companiei nationale relevante ar creste considerabil sansele ca aceste proiecte sa se desfasoare intr-o maniera profesionista, ceea ce inseamna ca, in final, politicianul/partidul politic/alianta politica va putea totusi sa-si asume meritele (cu alte cuvinte, cand schimbarile au loc si electoratul vede ca lucrurile se misca, cresc sansele ca acesta sa-i voteze pe acei politicieni care au facut aceste lucruri posibile).
Si, credeti-ma, pentru un salariu intre 10.000 si 15.000 de euro pe luna (care poate parea enorm, dar pe care oricare dintre ministerele actuale din Romania si l-ar permite, mai ales daca "scurgerile" care inca mai au loc ar fi stopate de conducerea competenta) nu ar fi dificil sa se atraga persoane pregatite si cu experienta profesionala necesara.
In consecinta, totul se reduce la politicieni, recunoscand public ca maniera in care lucrurile au fost facute pana acum in Romania nu a fost in interesul electoratului roman. Deci o "noua" modalitate trebuie gasita, iar aceasta "noua" modalitate consta in numirea profesionistilor cu experienta substantiala in sectorul privat si/sau organizatii internationale la conducerea institutiilor publice. Iar politicienii din Romania ar putea sa priveasca acesti profesionisti ca o "polita de asigurare" pentru a fi realesi. Deci, pe scurt, ar fi o situatie din care toata lumea ar avea de castigat.
