15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFacebook: Val de investigaţii în Europa privind respectarea vieţii private

Facebook: Val de investigaţii în Europa privind respectarea vieţii private

Facebook se confruntă cu un val de investigaţii în Europa privind respectarea vieţii private a utilizatorilor serviciului de socializare, autorităţile de reglementare din Franţa, Spania şi Italia alăturându-se celor din Olanda, Germania şi Belgia, care analizează practicile companiei.

Investigaţiile se referă la utilizarea de către companie a informaţiilor personale despre peste 300 de milioane de utilizatori din Europa, prin combinarea datelor din servicii precum Instagram şi WhatsApp, pentru a atrage publicitate, relatează MarketWatch.

Autorităţile de reglementare se referă şi la felul în care Facebook foloseşte butonul „like“ pentru a urmări obiceiurile utilizatorilor de navigare pe internet.

Investigaţiile ar putea duce la ordine oficiale de modificare a practicilor de afaceri ale Facebook, dar şi la posibile amenzi care ar putea atinge milioane de euro. Eforturile comune ale autorităţilor de reglementare sunt semnificative având în vedere că până acum Facebook a fost investigată de o singură instituţie de acest tip, cea din Irlanda, unde se află sediul central din Europa al companiei americane.

În ultima perioadă, autorităţile europene de reglementare s-au concentrat pe practicile marilor companii americane, înainte de introducerea unei legi care urmează să modifice felul în care sunt tratate problemele referitoare la respectarea vieţii private în Uniunea Europeană.   

Cele mai citite

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă