Le cunoaştem de cum le vedem, ne sunt extrem de familiare… dar nu ştim de unde să le luăm de fiecare dată când le vedem. Sunt nişte statui imense din piatră ce par a fi nişte oameni stilizaţi şi puţini şi norocoşi sunt aceia dintre noi care reuşesc să le vadă „în mediul” lor natural măcar o dată în viaţă. Vorbesc, desigur, despre moai, misterioasele statui din Insula Paştelui.
Situată în mijlocul Oceanului Pacific, la peste 3.600 km depărtare de Chile, Insula Paştelui aparţine acestei ţări, fiind una dintre provinciile sale. Este unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă, iar numele îi vine de la faptul că a fost descoperită de europeni exact în Duminica Paştelui de către exploratorul Jacob Roggeveen. Principala atracţie a insulei o reprezintă, bineînţeles, statuile, imense, reprezentând femei şi bărbaţi, cioplite în rocă vulcanică ce împânzesc întreaga insulă. Asupra originilor acestor adevărate opere de artă, unice, planează confuzii şi teorii dintre cele mai fanteziste, însă cel mai probabil se crede că au fost construite între anii 1100 şi 1600 de către băştinaşii de origine polineziană şi rolul lor era pur decorativ, însă unii cercetători susţin că reprezentau fie zeităţi, fie conducători locali.
Unele teorii susţin însă şi azi sus şi tare că aceste statui au fost fie făcute de extratereştri, fie inspirate de extratereştrii care cu siguranţă la un moment dat au vizitat insula… Asta, aşa, că tot au revenit la modă poveştile cu vizitatorii din spaţiu şi mulţi se întrec în a da dovezi cât mai palpabile. Nimic dovedit ştiinţific. La momentul construirii moailor se spune că insula avea o populaţie de peste 15.000 de locuitori, iar materialele şi resursele folosite la crearea acestor opere au sărăcit insula şi au dus atât la depopularea ei, cât şi la despădurirea totală. Nu mai aproape de acum 150 de ani populaţia Insulei Paştelui număra puţin peste 100 de locuitori, iar arborii erau inexistenţi. La această situaţie a condus, pe lângă lipsa resurselor naturale şi luptele interne, şi sosirea europenilor, ce a însemnat boli noi şi imigrări masive.
Ei, dar o insulă cu asemenea minuni nu poate sta multă vreme departe din calea turiştilor. Astfel că, în ultimele decade, salvarea insulei a venit în forma turismului, industrie ce se află în plin avânt pe insula de la capătul lumii. Apartenenţa la Chile a adus prosperitate şi o creştere semnificativă a populaţiei, ce numără acum peste 3.500 de locuitori, iar ecosistemul insulei este în plin proces de refacere. Turiştii vizitează insula în număr din ce în ce mai mare în fiecare an, iar statuile moai îi întâmpină pe toţi, dornice de pozat şi filmat.
Din România în Insula Paştelui sau Rapa Nui, cum este numită insula de către localnici, se ajunge destul de greu. Trei ore de zbor până la Paris, mai apoi douăsprezece ore de zbor până în Buenos Aires, încă două de acolo până în Chile, iar din Chile încă un zbor de şaşe ore vă aterizează pe insulă… Asta ar fi varianta găsită la prima strigare, un agent de turism profesionist sunt sigur că ştie şi alte alternative.
În rest, eu cred sincer că moaii au fost creaţi pentru a decora dealurile golaşe ale insulei. Şi pentru a se fotografia cu turiştii… Paşte fericit şi, indiferent dacă extratereştrii există sau nu, deocamdată ne lasă să ne vedem de planeta noastră.
