17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV: Stenogramele afacerii care a trimis doi primari după gratii. Întrebarea de...

EXCLUSIV: Stenogramele afacerii care a trimis doi primari după gratii. Întrebarea de milioane de euro: cine este “Eminenţa”?

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, i-a cerut afaceristului Florian Puiu 500.000 euro pentru a-i rezolva situaţia juridică a unor terenuri. Pentru acelaşi lucru primarul de la Snagov, Apostol Muşat, a cerut 2,5 milioane de euro, iar vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, 100.000 de euro. Din rechizitoriul DNA, obţinut de RL, reiese că fiecare intermediar a încercat să scoată cât mai mulţi bani de la denunţătorul Puiu.

Citeşte şi cum s-a dat de gol vicepreşedintele CJ Ilfov

Dosarul de corupţie în care sunt judecaţi primarii de la Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, scoate la lumină o afacere extrem de încâlcită, în care toate părţile implicate au ţintit un profit cât mai mare, indiferent de căile pe care acesta urma să fie obţinut. În esenţă, cei doi sunt judecaţi pentru că alături de alţi câţiva complici ar fi pretins de la denunţătorul Florian Puiu aproape 2,5 milioane euro pentru a-i rezolva acestuia situaţia juridică a unor terenuri pe care Puiu le deţinea în Jilava.  Procurorii DNA au interceptat convorbirile telefonice şi ambientale ale tuturor părţilor începând din martie şi până în noiembrie 2011, la dosar existând, potrivit rechizitoriului, aproape 1.800 de pagini de transcrieri ale interceptărilor realizate.  Anchetatorii anticorupţie reţin că Mladin i-a pretins 500.000 euro denunţătorului pentru a întocmi un plan parcelar pentru terenurile deţinute de acesta în Jilava, suprafeţe pe care Puiu dorea să le vândă. Pentru că afacerea nu se finaliza mai repede, acelaşi Puiu a ajuns la edilul de la Snagov, Apostol Muşat. Potrivit DNA, acesta din urmă a  cerut 2,5 milioane euro.

În acelaşi dosar, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu, a primit neînceperea urmăririi penale. Directorul Oficiului de Cadastru Ilfov, Ruxandra Ghiba, a fost scoasă de sub urmărire penală pentru complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul DNA obţinut de România liberă, procurorii DNA arată că unul dintre intermediarii afacerii de corupţie, Ion Scăeţeanu, apropiat al primarului din Snagov, a recunoscut acuzaţiile, în timp ce despre edili anchetatorii spun că „au avut o atitudine constant nesinceră”. Un alt personaj care a fost trimis în judecată pentru că i-a cerut bani denunţătorului (100.000 de euro – n.r.) pentru a-i rezolva problema este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman. În acest moment, după gratii mai sunt doar Mladin şi Apostol Muşat.

Banii publici, împărţiţi în familie la Primăria Jilava

Anchetatorii arată în rechizitoriul amintit că au descoperit nereguli la Primăria Jilava şi în legătură cu încheierea de către primărie a mai multor contracte de prestări servicii cu firma SC Satin Invest SRL, al cărei administrator este Ovidiu Szasz – trimis şi el în judecată în acest dosar pentru complicitate la luare de mită, în perioada 2009 – 2011.

De exemplu, arată procurorii, din situaţia centralizată a plăţilor efectuate de Primăria Jilava către SC Satin Invest SRL rezultă că pentru anul 2011 au fost efectuate plăţi pentru 11 contracte de prestări servicii, însă la primărie nu există nici un astfel de contract şi nici documente din care să rezulte că serviciile plătite au fost prestate. DNA arată că se va forma un nou dosar în care se vor cerceta aceste aspecte.

Ursuleţu’ şi Eminenţa

Din rechizitoriul procurorilor DNA mai rezultă că în negocierile purtate de Florian Puiu cu Adrian Mladin şi restul intermediarilor, celălalt primar aflat acum după gratii, edilul de la Snagov, era numit generic „Ursuleţu'”, iar în discuţie mai apare numele unei alte persoane, numită metaforic „Eminenţa”. Totodată, într-oun alt dialog surprins de anchetatori primarul de la Jilava încearcă să îl convingă pe denunţătorul Florian Puiu că ceilalţi implicaţi în afacere – primarul de la Snagov şi complicii acestuia, încearcă de fapt doar să îi ia banii, fără să îl ajute cu nimic. Astfel, Mladin îi spune textual lui Puiu: „Tu nu înţelegi că tu eşti o gâscă acuma, nu te supăra că-ţi spun, tu pentru ei eşti o gâscă pe care au pus mâna şi o jupoaie cât pot de mult ai înţeles”. Atitudinea lui Mladin arată că fiecare intermediar a încercat să scoată cât mai mulţi bani de la denunţătorul Florian Puiu.

Primarul de la Snagov, trădat de apropiatul său

În faţa procurorilor anticorupţie, edilul de la Snagov, Apostol Muşat, a negat că ar fi pretins bani pentru intermedierea afacerii, susţinând doar că i l-ar fi recomandat primarului de la Jilava, Adrian Mladin pe apropiatul său, Ion Scăeţeanu. Afirmaţiile sunt însă infirmate chiar de cele declarate în faţa procurorilor DNA de Scăeţeanu. „Muşat Apostol a fost de acord ca în schimbul acestui comision de 1.000.000 de euro, din care partea lui era de 450.000 de euro, alţi 450.000 de euro era pentru comisionul pentru Mladin Adrian şi 100.000 de euro pentru mine, să intervină pe lângă primarul Mladin Adrian pentru a întocmi mai repede planul parcelar cu toate terenurile lui Puiu Florian alipite”, le-a declarat Scăeţeanu procurorilor DNA.  

Citeşte şi cum s-a dat de gol vicepreşedintele CJ Ilfov

Cine este Eminenţa?

Tot în septembrie anul trecut Florian Puiu a purtat o discuţie şi cu primarul Adrian Mladin, în care cei doi vorbesc concret despre implicarea în afacere a unei alte persoane numite metaforic „Eminenţa”. Deşi iniţial se părea că “Eminenţa” ar fi primarul de la Snagov, Apostol Muşat, evoluţia convorbirii arată că este vorba de o altă persoană a cărei identitate nu a fost dezvăluită. Cel numit în convorbire “Ursuleţu'” este, potrivit rechizitoriului DNA, chiar primarul de la Snagov.

Mladin Adrian: E… a venit Ursuleţu’. Uite Ursuleţu’ acuma…

Puiu Florian: Eminenţa. Nu, nu Eminenţa. Nu-i mai spunem Ursuleţu, îi spunem Eminenţa

Mladin Adrian: Mă laşi, mă, cu Eminenţă.

Puiu Florian: Dom primar, dar lămuriţi-ne! Există sau nu există Eminenţa asta? Că nouă, acum când am reînnoit contractul, verbal…

Puiu Florian: A zis că există. Prima dată a zis că nu există Eminenţa. Şi pe urmă a zis că există Eminenţa.

Mladin Adrian: Băi! Eminenţa asta, există o altă persoană pe care el o numeşte Eminenţă. Dar eu nu stau în drum de ea.

Puiu Florian: Am înţeles.

Mladin Adrian: El da. El are aşa, un angajament cu Eminenţa aia despre care vorbeşte el. Dar eu nu stau în drum de ea.

Puiu Florian: Am înţeles.

Mladin Adrian: Aici e… Iar el într-adevăr, i-a promis lu’ ăla.

Cele mai citite

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Guvernul are nou proces la Curtea de arbitraj de la Washington. Bulgarii de la Euroins cer despăgubiri de 500 milioane de euro

După modelul canadienilor de la Roșia Montană, Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului...

Propunerea PSD pentru Plafonarea Adaosului Comercial la Produsele Românești: O Soluție pentru Protejarea Producătorilor Locali

Scandalul Produselor Românești și Răspunsul Retailerilor În contextul recentelor controverse legate de produsele românești din marile magazine, retailerii au refuzat să participe la dezbaterile din...
Ultima oră
Pe aceeași temă