Pentru a construi autostrada care urmează să lege nordul Bucureştiului de sudul său, Primăria Capitalei a inclus pe lista de demolări câteva zeci de case vechi.
Am auzit, cu aceeastă ocazie, o serie de proteste absolut întemeiate.
O obiecţie a fost faptul că se face praf la demolare. E mai mult decât evident că Primăria a fost neglijentă când a trecut la dărâmare folosind buldozerul. Mult mai potrivit ar fi fost să se scoată o cărămidă cu bisturiul, să se ambaleze în celofan, să se aşeze cu grijă în camion şi abia apoi să se treacă la următoarea cărămidă. Termen de finalizare: anul 2050.
O altă obiecţie are legătură cu împietatea la care e supus Eminescu de groaznica dezafectare opresciană. Pe un zid s-a descoperit, abia acum, o tăbliţă pe care scria exact acest lucru: “Pe acest loc s-a aflat casa în care a locuit Mihai Eminescu împreună cu Veronica Micle în primăvara anului 1882″. Mai pe înţeles: când altceva mai bun nu şi-au permis, Mihai şi Vero au petrecut un mic sejur într-o casă prăpădită de pe Buzeşti. Nu le-a plăcut şi s-au mutat. Nici proprietarilor nu le-a plăcut casa, aşa că au dărâmat-o. Iar în locul ei s-a construit una nouă, dar la fel de urâtă precum cea veche. Acum asta „nouă” şi urătă nu poate fi dărâmată pentru că înaintea ei era una şi mai urâtă.
Sincer, mie mi se pare că nu doar această casă trebuie păstrată. Eu aş extinde conservarea asupra întregului traseu făcut de Eminescu până în redacţia ziarului Timpul, unde lucra în acea perioadă. Dacă este cazul, toate construcţiile ridicate ulterior pe acest traseu trebuie şterse de pe faţa pământului, iar poteca rezultată trebuie protejată cu o seră din sticlă, cam ca ruinele beciurilor de sub Banca Naţională. Şi chiar şi soluţia asta mi se pare prea „soft”.
Uite, eu propun dărâmarea întregului Bucureşti şi refacerea cărărilor pe care umbla ciobănelul Bucur cu turma lui. Respectând cu stricteţe Planul de Urbanism Zonal în vigoare pe vremea lui Bucur, să se refacă chiar şi cele două stâne, Stâna din Deal, pe locul actualei Mitropolii, şi Stâna din Vale, în parcul IOR.
Şi nu m-aş opri aici. După Bucureşti aş dărâma Iaşiul. Oraşul pe care îl vedem acum este o făcătură îngrozitoare, care ascunde fascinant de multe dovezi ale trecerii lui Eminescu pe acolo. Propun dărâmarea întregului centru şi fixarea unui singur stâlp metalic, pe care să se afle următorul indicator: “Pe acest loc se afla o casă. Înainte de acea casă, pe acest loc se afla o cârciumă. În această cârciumă, Eminescu şi Creangă au băut într-o seară şi au vorbit despre femei”. Un ONG special creat cu această ocazie ar putea stabili despre ce femei au vorbit Eminescu şi Creangă, iar informaţia ar putea fi trecută pe indicator.
Trebuie să ne mai gândim că Eminescu nu este singurul nostru erou naţional. Nouă de place foarte mult şi Decebal. Prin urmare socotesc întemeiată dărâmarea integrală a Craiovei, iar pe frumosul loc viran astfel creat să se monteze o bornă mică, din ciment, pe care să scrie cu caractere de 12, în Times New Roman (căci dacii n-aveau scrierea lor), „Pe aici a trecut în mare gonetă Decebal, când încerca să scape de romani”.
Clujul va trebui fărâmat pentru ca în locul lui să se construiască vechea cetate dacică Napoca, iar Constanţa trebuie rasă pentru ca să putem avea o perspectivă mai bună asupra frumoaselor adunături de pietre Histria şi Callatis.
După ce ne scremem aşa vreo douăzeci de ani, pun pariu că o să reuşim să trăim într-o ţară absolut autentică. Iar turiştii străini vor avea, în sfârşit, de ce să renunţe la Bulgaria, în favoarea României. Doar că nu vor veni la plajă sau la schi, ci în safari.
