”Free Mladic”. Două cuvinte scrise roşu pe alb – coincidenţă! – de un grup de suporteri dinamovişti parcă aterizaţi din secolul trecut în tribunele stadionului din Giuleşti – o arenă din acelaşi secol al XX-lea – au fost principalul pericol pentru echipa naţională a României în jocul de vineri seară, cu Bosnia-Herţegovina. Suporterii bosniaci, nebuni de furie la văzul pancartei care fraterniza cu generalul Ratko Mladic – judecat pentru genocid împotriva musulmanilor bosniaci – au aruncat cu scaune în teren şi au aprins torţe, forţând arbitrul mai întâi să întârzie începerea partidei şi apoi să o întrerupă, în repriza a doua.
Acest pericol a fost până la urmă îndepărtat, chiar dacă unii spectatori s-au simţit obligaţi să scandeze ”Serbia, Serbia!”, ca replică la comportamentul suporterilor bosniaci. Întreg ”spectacolul” era supervizat, din înaltul tribunei a II-a, de un steag al Serbiei.
Evoluţia ”tricolorilor” a şters până la urmă resentimentele etnice şi naţionaliste artificial umflate de numai câteva zeci de indivizi din tribune. Totuşi, câteva sute de suporteri îmbrăcaţi în galben – în special cei de la peluză – nu s-au abţinut să nu adreseze scandări triviale către rivalele bucureştene ale Rapidului, placă derulată pe toată durata meciului. ”Campionii de la peluze”, cum s-au autointitulat, s-au simţit obligaţi să clarifice pentru toată lumea cine era gazda acestei întâlniri contând pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor, turneu fără vreo legătură directă cu triumviratul locurilor 4, 5 şi 6 din Liga I.
Jocul entuziasmant prestat de Mutu şi compania a rostogolit însă bolovanul vulgarităţii gratuite din tribune şi i-a făcut pe majoritatea spectatorilor să realizeze, până la final, că echipa României câştiga lejer un meci decisiv şi mai şi făcea spectacol.
Imagini venite tot din secolul trecut – mai precis din anii ’90 – când generaţia lui Hagi aducea calificare după calificare la turneele finale, au revenit la viaţă la câteva minute după finalul meciului. Fani bucuroşi, agitând steaguri tricolore şi strigând doar ”România!”. Suporteri fluturând drapele roş-galben-albastre pe geamurile maşinilor. Ici-colo, claxoane exaltate.
Ca susţinător al ”naţionalei”, te uiţi peste clasamentul grupei, aşa cum arată în seara zilei de 3 iunie, şi vezi că România e pe locul 3, la un punct de locul care duce la barajul pentru CE 2012. Ca suporter, eşti liberi să speri. Eşti liber să uiţi de criminali de război, de ură între galerii sau de înjurături aiurea. Iar ca jucător al ”naţionalei” eşti liber să crezi că ai şanse la turneul final. Asta doar dacă – Mutu, Marica, Raţ, Tamaş – eliberezi fotbalul din închistare tactică şi sictir comportamental şi îl joci cum ai făcut-o la acest nesperat 3-0 cu Bosnia.
