12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialElevii din Letea nu au apă

Elevii din Letea nu au apă

Cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, reprezentanții Asociației Salvați Dunărea și Delta au vizitat cele mai izolate zone ale Deltei pentru a oferi peste 800 de cadouri copiilor.

”Am vizitat multe școli și am fost impresionați de primire și de condițiile în care învățau copiii, cu câteva excepții, dintre care cea mai serioasă în Letea: lipsa apei menajere și potabile din școală”, spun aceștia. Aici, copiii din grădiniță și clasele I-IV care învață acolo nu au nici apă curentă și nici vreo fântână în apropiere. Mulți dintre ei merg pe jos kilometri întregi și cu apă la purtător, în fiecare zi. Directorul școlii și profesorii au reușit renovarea clădirii, dar nu și-au mai permis efectiv racordarea la apă.

”Autoritățile au alte priorități și atunci ne revine nouă sarcina de a ajuta această comunitate. În funcție de ce fonduri vom strânge, vom putea racorda școala la apă de la o fântână din sat cu 200 de metri de țeavă și hidrofor sau le vom face o fântână chiar în curtea școlii”, spun reprezentanții asociației. Detalii pe site-ul: http://salvatidelta.ro/implica-te/doneaza.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă