12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDrepturile de autor, încălcate pe litoral

Drepturile de autor, încălcate pe litoral

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în colaborare cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța și Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța au desfășurat în perioada 28 iulie – 3 august 2014, în zona litoralului Mării Negre, o serie de acțiuni comune specifice, în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

Stațiunile în care s-au desfășurat acțiunile organizate au fost: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, 2 Mai și Vama Veche. Activitățile de informare/prevenire desfășurate au constat în discuții, precum și în diseminarea unor pliante informative (aproximativ 1.300), adaptate fiecărei categorii de public-țintă.

Acțiunile au vizat 4 categorii de public: agenți economici (hoteluri, restaurante, baruri, cluburi, autoserviri etc.), cu privire la obligațiile legale pe care le au ca urmare a utilizării muzicii în scop ambiental prin comunicare publică; turiști (persoane fizice), în scopul combaterii pirateriei și încurajării achiziției de produse originale; copiii din taberele de la Năvodari și 2 Mai, cărora li s-a distribuit Broșura Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală privind dreptul de autor; cadrele didactice și părinții copiilor aflați în tabere, cu privire la utilizarea în mod legal a operelor audio, video etc. aflate în mediul virtual (internet).

CD-uri confiscate

Specialiștii ORDA au întocmit 11 procese verbale de sesizare cu posibile fapte cu caracter penal privind încălcarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, constând în comercializarea de produse pirat, prilej cu care s-a confiscat un număr de 370 de CD-uri. De asemenea, s-au constatat și aplicat patru sancțiuni contravenționale privind încălcarea ordonanței de Guvern nr. 25/2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor în valoare de 4.000 lei și au fost confiscate 100 CD-uri.

Ex foto: CD-urile confiscate sunt distruse.

Cele mai citite

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă