26.7 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialDragnea a câştigat. Ce mai poate face Klaus Iohannis | OPINIE

Dragnea a câştigat. Ce mai poate face Klaus Iohannis | OPINIE

Liviu Dragnea şi-a salvat cariera politică. La mustaţă. Moţiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu, iar acesta va dispărea din politică, cel puţin cea naţională, la fel de repede cum a apărut.

Mă îndoiesc singer că există vreun partid care să fie interesat de o asemenea achiziţie. De obicei, nu e indicat să te afişezi cu perdanţi. Deşi PSD-ist, Sorin Gindeanu are şi unele calităţi. A avut curajul să-l înfrunte pe Liviu Dragnea, dictatorul de Teleorman care conduce PSD cu mână de fier. Nu e puţin lucru. Asta nu-l va ajuta însă cu nimic pe viitor. Aşa cum “grăjdanul” este un substantiv comun ce denumeşte funcţionarul care face lucrurile murdare pentru politicienii corupţi, „grindeanu” va denumi politicianul slugarnic care a muşcat mâna stăpânului care l-a hrănit, dar şi-a rupt dinţii.  

Liviu Dragnea, cunoscut sub porecla „Daddy”, a ieşit cu vânătăi din confruntarea cu Sorin Grindeanu, cu autoritatea şifonată, cu imaginea că liderul suprem al PSD nu este un zeu infailibil, că este om şi sângerează. A reuşit însă să înăbuşe o răscoală ce putea fi scăpată de sub control. Cu toată revolta filialelor din Ardeal faţa de pactul cu UDMR, nu cred că, în viitorul apropiat, va mai apărea un grindean la orizont. În perioada următoare, Liviu Dragnea va trebui să repare pierderile de imagine suferite de partid după gafa cu UDMR. Avantajul său este că electoratul PSD uită repede dacă are maţul plin. Cu câteva pomeni electorale bine ţintite, Daddy s-ar putea să rezolve rapid acest aspect.

 Marea problemă a lui Liviu Dragnea este dacă va reuşi să-şi impună premierul. Cel care desemnează persoana, care să încerce să-şi strângă o majoritate, este preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele a anunţat deja că va desemna o persoană integră, iar Liviu Dragnea a precizat că va face mai multe nominalizări, pentru a nu mai trece prin experienţa Sevil Shhaideh. 
Este foarte puţin probabil ca preşedintele să forţeze anticipatele. Adică să refuze un nume propus de Liviu Dragnea. A militat pentru stabilitate politică din prima clipă. O decizie corectă. România nu are nevoie de ape tulburi la Bucureşti în care să pescuiască vecini mai puţin prietenoşi. 

Liviu Dragnea va trebui să propună cu mare atenţie pretendenţii şa funcţia de premier. Îi va fi foarte greu să-şi impună un om foarte apropiat, precum Carmen Dan, fost ministru de Interne. Problema cu apropiaţii lui Dragnea este că sunt sub-profesionalizaţi, experienţa lor anterioară limitându-se la graniţele judeţului Teleorman. De altfel, Carmen Dan şi-a dat măsura competenţei încă din timpul protestelor #rezist, când a recunoscut cu candoare că a primit informaţii de la SRI despre pericolul reprezentat de galeriile de fotbal, dar nu le-a luat în seamă, pe motiv că nu sunt serioase, fiind primite prin sms. 
Preşedintele PSD va trebui să propună un nume cu care Klaus Iohannis să nu se facă de râs. Acest lucru îi exclude din start pe mulţi membri ai Guvernului Grindeanu. Îl vedeţi pe preşedinte acceptând-o pe Lia Olguţa Vasilescu? După balamucul creat de PSD, e dificil pentru preşedinte să-şi asume un om care să nu-l compromită. 

Un lucru este cert: indiferent de cine va fi viitorul premier, va avea soarta lui Sorin Grindeanu. Executivul va fi condus de secretarul general al Guvernului, care va fi omul de încredere al lui Dragnea, puşculiţa cu bani va fi la Sevil Shhaideh, iar el va fi lăsat să stea în vitrină. Din păcate, în PSD se găsesc suficienţi politicieni cu mentalitate de ospătari, care să accepte o astfel de postură umilă.   

 

Silviu Sergiu
Silviu Sergiuhttp://silviu-sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă