16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialDosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti

Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti

Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, după ce avocaţii au cerut declinarea de la Instanţa Supremă. Aceştia au arătat că deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, iar cazul ar trebui judecat la ICCJ potrivit legii, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la CAB.

Magistraţii ICCJ au dezbătut, vineri, la un prim termen de judecată în dosarul Rompetrol – declinat acestei instanţe de către Curtea de Apel Bucureşti, după ce Sorin Roşca Stănescu a ajuns senator -, o serie de excepţii privind judecarea cazului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), conform Mediafax.

Citeşte şi: Dosarul Rompetrol ajunge la Înalta Curte

Avocaţii au arătat că, potrivit legii penale în vigoare, deşi instanţa supremă judecă în fond dosare cu senatori, deputaţi şi generali, în acest caz, din cauză că soluţionarea fond s-a făcut la Tribunalul Bucureşti, apar conflicte judiciare în sensul că, potrivit unui articol din Codul de procedură civilă, ICCJ nu poate judeca în faza apelului, fiind doar instanţă pentru fond şi recurs.

Concret, avocaţii au arătat că dosarul trebuie declinat la CAB pentru continuarea judecării apelurilor declarate de inculpaţi şi de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din 28 august 2012, prin care instanţa i-a achitat pe cei din dosar.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare şi urmează să decidă dacă admite excepţiile avocaţilor şi declină cazul sau dacă reţine dosarul pentru judecare.

Dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare şi spălare de bani, a fost trimis spre soluţionare, în 24 octombrie, la instanţa supremă, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi-au declinat competenţa în acest caz.

Decizia a fost luată după ce CAB s-a autosesizat în legătură cu competenţa judecării apelului în dosarul Rompetrol, având în vedere că Sorin Roşca Stănescu, unul dintre inculpaţii din dosar, este senator.

Citeşte şi: CCR discută sesizarea privind Memorandumul de înţelegere cu Rompetrol în 13 noiembrie

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital. O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de el, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Senatorul Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă