3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul RCS&RDS. Sorin Alexandrescu, ar fi promis șefului ANAF că-l va susține...

Dosarul RCS&RDS. Sorin Alexandrescu, ar fi promis șefului ANAF că-l va susține mediatic

Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, ar fi obținut de la fostul șef al ANAF Șerban Pop contractul confidențial încheiat între RCS&RDS și SC Bodu SRL, companie deținută de fiul lui Dumitru Dragomir, informează B1TV.

La scimb, Alexandrescu i-ar fi promis lui Pop că îl va susține mediatic să nu fie demis de la Agenția de Administrare Fiscală și că va promova activitatea sportivă derulată de concubina sa. 

Procurorii DNA au dat detalii în rechizitoriul trimis marți în instanță despre împrejurările în care Sorin Alexandrescu a intrat în posesia acestui contract.
 

Astfel, se arată că în ianuarie 2013, ANAF a declanșat un amplu control privind legalitatea și corectitudinea evidențierii în contabilitate a activității legale de organizarea petrecerii de Revelion 2012-2013, fiind vizate unități de alimentație publică. 

Citește și: DNA anchetează dosarul RCS&RDS – Dragomir

Garda Financiară a verificat și restaurantul „Crystal Palace Ballroom”, ce aparținea companiei Bodu SRL.

În urma verificărilor, comisarii au observat că în actele contabile aferente lunii decembrie 2012 apărea și un decont de 3,1 milioane euro, suma ce le-a trezit suspiciuni privind o eventuală evaziune fiscală, informează Ziare.com.

Suma a intrat în conturile restaurantului pe baza unui contract semnat între compania Bodu SRL, având ca administrator pe Bogdan Dragomir, fiul lui Mitică Dragomir, și SC RCS&RDS SRL. 

Ulterior, o copie a contractului a fost ridicată de comisarii Gărzii Financiare de la RCS&RDS, copie ce a ajuns în cele din urmă la președintele de atunci al ANAF, Șerban Pop.

Procurorii susțin că Șerban Pop s-a întâlnit de mai multe ori cu Sorin Alexandrescu, cei doi cunoscându-se din vara anului 2012, și i-a înmânat directorului Antena Group o copie de pe acel contract, deși documentul era unul confidențial, iar acesta din urmă a folosit informațiile pentru a-l șantaja pe Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, și Dan Voiculescu au fost trimiși marți în judecată în dosarul privind șantajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.

Cele mai citite

Surpriză înainte de Hoffenheim – FCSB! UEFA a luat o decizie importantă. Cine va arbitra meciul din Europa League

FCSB se pregătește să o înfrunte pe Hoffenheim în etapa a 6-a din faza grupelor Europa League, joi, de la ora 19:45, într-un meci...

Natalitatea scade, mortalitatea crește: datele INS

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat o scădere a numărului de nașteri și o creștere a deceselor în România în luna octombrie 2024,...

Rețeaua terenurilor fantomă: 47 de percheziții pentru vânzări frauduloase în zone strategice din București și Ilfov

Metoda folosită ar fi presupus falsificarea de documente și utilizarea acestora în fața instituțiilor publice sau a unor funcționari Polițiștii au desfășurat 47 de percheziții...
Ultima oră
Pe aceeași temă