23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialDOSARUL FRAUDELOR BANCARE. Cum lucra fostul şef al Poliţiei pentru reţeaua bancherilor

DOSARUL FRAUDELOR BANCARE. Cum lucra fostul şef al Poliţiei pentru reţeaua bancherilor

În dosarul ”Reţeaua bancherilor” care a fraudat mai multe bănci cu 22 milioane de euro, – grupare din care făceau parte gulere albe şi interlopi –   pe lȋngă numele generalului de Securitate  Dragoş Diaconescu, arestat preventiv, a apărut ȋn interceptări şi numele controversatului general pensionar de la Interne, Pavel Abraham, fost şef al Poliţiei Române. Numele lui apare  ȋn contextul ȋn care acesta urma  să fie rugat de un interlop din reţea să afle de la Poliţie ce conţinea dosarul care viza anchetarea fraudelor savârşite  la BCR.

 

Nu ar fi prima data când Abraham apare ȋn compania unor interlopi. Reamintim că ȋn septembrie 1997, pe cȋnd era şef al Poliţiei Române,  a fost acuzat de ex-ministrul de Interne Gavril Dejeu că l-a protejat pe interlopul Fane Căpăţână, care era căutat de Poliţie cu mandat de arestare, dar nu era de găsit. După ce a fost prins, ȋn agenda lui Căpăţână au fost găsite  toate telefoanele la care putea fi gasit Pavel Abraham. Atunci, Dejeu  l-a mai acuzat pe Abraham de inactivitate, reproşându-i că  ȋn perioada cât a condus IGPR interlopii  şi-au făcut de cap. Acestea au fost motivele principale pentru care Dejeu l-a demis pe Abraham.

Acum, din interceptări ar rezulta că Abraham, deşi nu era ȋn ţară, rugat de unul dintre interlopii grupării,  a aflat multe detalii despre conţinutul dosarului “reţeaua bancherilor”, detalii care de obicei se află ȋn ultima fază de anchetă, ca avocat ce prezintă anchetatorului  angajamentul avocaţial.

Iată secvenţa din interceptări în care  interlopii Daniel Ruse şi Gabriel Iordache  vor  să penetreze Poliţia Sectorului 1 al Capitalei pentru a afla ce conţine dosarul care ȋi viza.

Daniel Ruse: Păi… la sectorul 1 cum stăm la SIF ( Serviciul de Investigare a Fraudelor – nn)?

Iordache Gabriel: La Sectorul unu, la? (…)

Daniel Ruse: Nu ştiu cum îi zice, da’ … văd că l-a chemat pe băiatul ăsta, pe administratoru’ , pă IOGHI  şi nu îmi dau seama de ce! Înţelegi? Mă gândeam că dacă ai pe cineva acolo, ca să aflu măcar despre ce e vorba! (…)

Daniel Ruse: Nu, păi nu ştie… nu am cum! Bă, mă gândesc la… hârtiile ale, domnu’ Mihai înţelegi…în BCR! O fi făcut vreo colaborare! Înţelegi? Că tâmpitul ăsta a dat hârtiile atuncea la… fond, înţelegi? retur, şi probabil ce a zis? Hai să formăm un grup, să vedem!Mă gândesc şi eu! Deci, aia una, sau doi, problema noastră, înţelegi? Da… nu cred! nu are legătură, de unde… comercial cu fraudă?

Iordache Gabriel: Păi şi de ce Sectoru’ unu? (ȋnşelaciunea, potrivit lor, trebuia investigată la Politia Ilfov, unde erau protejaţi- nn surse judiciare)

Daniel Ruse: Păi nu înţeleg! Atâta timp cât e pe Ilfov! În rest, nu s-a făcut nimic. De-aia zic că trebuie să ştiu despre ce e vorba ca să… ştiu! Mă bag sau nu mă bag?

Iordache Gabriel: Îm…

Daniel Ruse: Deci stai că-ţi spun eu exact cine e… e aici. La cine trebuie (intrat-nn) … Deci la Safta Dumitru. E comisarul şef.

Iordache Gabriel: Da nu ştiu cine e ăsta.

Daniel Ruse: Păi, trebuie să ajungem acolo cumva! Înţelegi? Vreo relaţie, prin ceva… ca să discutăm! (Ce sa discute? Cum să ȋnchidă dosarul ?!)

Iordache Gabriel: Hai .că mă interesez!

Daniel Ruse: Da? Deci la Sectorul 1!          

Iordache Gabriel: Sectorul unu… trimite-mi SMS cu numele lui!”

O jumătate de oră mai târziu, Iordache l-a sunat pe Ruse, spunându-i că a vorbit cu Abraham, care i-a spus că “nu e chiar în regulă” şi că este vorba despre crearea unui grup infracţional.

Iata fragmentul:

Iordache Gabriel: Uite, am vorbit cu Abraham, dar el nu e în ţară…

Daniel Ruse: Aşa..

Iordache Gabriel: Şi… nu e chiar în regulă! (…)

Iordache Gabriel: Adică… ce a putut să afle este că… ce a aflat prin telefon, deci omu’ nu s-a dus (la Poliţie –nn)  că nu e în ţară, el abia lunea viitoare vine în ţară.

Daniel Ruse: Am înţeles! Da… ȋn mare despre ce e vorba?

Iordache Gabriel: În mare despre ce este vorba… crearea unui grup infracţional.

Daniel Ruse: Da…

Iordache Gabriel: Aşa… BCR sector… centru de afaceri unu, ăsta de la BTC

Daniel Ruse: Da…

Iordache Gabriel:… Şi Fondul de garantare.

Daniel Ruse: Am înţeles! Da! Gata! E clar!

Iordache Gabriel: Certificate naşpa (falsurile în baza cărora obţineau credite de milioane de euro-nn)

Daniel Ruse: Am înţeles! Da! Nu e problemă! Gata! Am înţeles!Bine! Gata! Vedem mai (neinteligibil). (…) Vorbim! Nu dacă vrem, vorbim! Dar ăsta cine e? Şeful? Sau cine e?

Iordache Gabriel: Cine, mă? Fostul… generalul Abraham?!

Daniel Ruse: Hai! Bine! Bine! Gata! Am înţeles!

Iordache Gabriel: E fostul şef al poliţiei…”        

Daniel Ruse: Da! DA! Da!

Iordache Gabriel: E obligat să dea informaţii! (Cine e obligat?  Safta, pentru că Abraham a fost şeful Poliţiei?!)

 

 

Ulterior, Abraham a susţinut că interlopul i-a fost client şi că s-a interest de dosar ȋn calitate de avocat. Însă, potrivit procedurilor, pentru a afla informaţii, avocatul trebuie să se prezinte la Poliţie cu angajamentul semnat de client, iar din informaţii i se dau doar cele strict necesare ȋn acel moment de ȋnceput de anchetă. Or, atunci Abraham nu era in ţară, deci NU avea cum sa fie în acelaşi timp şi la Poliţie, cu angajamentul avocaţial.

Nu sunt singurele scandaluri ȋn care a apărut Abraham. El a mai fost acuzat de fostul şef DGA ca ar fi luat, ȋmpreună cu Constantin Manoloiu, 500.000 de dolari de la Fatih Taher, acuzat ȋn mai multe dosare cu fraude de milioane de dolari.

Mai precizăm că ȋnainte de 1989, Abraham a fost cadristul Miliţiei, iar la mineriada din 1990, în calitatea sa şef al Scolii de la Băneasa, i-a  “găzduit” pe  manifestanţii arestaţi illegal de pe străzile Capitalei la mineriada din iunie 1990. La Şcoala Băneasa, arestaţii au fost bătuţi bestial. Şcoala Băneasa a fost pe vremuri a Securităţii.

 

În dosarul fraudelor de la bănci, pe lângă generalul Dragoş Diaconescu, cerecetat în stare de arest, apar ca inculpati atât interlopi, cat şi gulere albe (funcţionari bancari, de la Ministerul Economiei etc). Între acuzaţi, dar cercetaţi în libertate, se află vicepreşedintele BRD Cercel şi şeful Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMMR, Aurel Şaramet. În această grupare infracţională, spun procurorii, generalul de Securitate Dragoş Diaconescu avea rolul de a asigura relaţiile cu angajaţi din conducerea băncilor şi asigura case conspirative unde gruparea se aduna pentru redactarea actelor false, folosind ştampile falsificate.

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...
Ultima oră
Pe aceeași temă