22.2 C
Bucharest
Monday, 2 October 2023
HomeSpecialDosarul finanțării ilegale a PDL. Vasile Blaga: Nu am făcut niciodată trafic...

Dosarul finanțării ilegale a PDL. Vasile Blaga: Nu am făcut niciodată trafic de influență. Această construcție este SF

Fostul lider al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, la Tribunalul București, că toate acuzațiile care i se aduc în dosarul finanțării ilegale a PDL în perioada 2011 – 2012, sunt „construcții SF". Totodată, el a precizat că nu a primit „niciun cent" de la fostul primar Gheorghe Ștefan, potrivit Agerpres.

Vasile Blaga a dat o declarație completă în sala de judecată, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi primit 700.000 de euro de la o firmă, astfel încât să obțină contracte de la două companii naționale — Transelectrica și Teletrans.

Astfel, Vasile Blaga a negat toate acuzațiile, susținând că nu a discutat niciodată cu fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan despre numirea unor persoane în conducerea Transelectrica și Teletrans.



„Arăt că nu am avut nicio legătură cu numirea unor personaje la conducerea Teletrans SA și Transelectrica SA, numiri care s-au făcut în mandatul de ministru al lui Adriean Videanu. Precizez că-l știu pe Gheorghe Ștefan din perioada când acesta era vicepreședinte al PDL. Nu-l știu pe Horațiu Berdilă. Nu am auzit de nicio firmă a acestuia. Cum puteam să fac trafic de influență pentru Berdilă, când eu nu îl cunosc? Nu am primit niciun cent nici de la Gheorghe Ștefan, nici de la Dan Grigoriu (…) Nu am făcut niciodată trafic de influență. Această construcție este SF", a precizat el.

Totodată, fostul lider al PDL a precizat că nu a avut vreo înțelegere cu Gheorghe Ștefan pentru numirile în funcțiile de conducere în companii naționale.

„Cum pot să-l cred pe Gheorghe Ștefan că nu o știa pe Sanda Dean, fosta secretară a lui Traian Băsescu și Emil Boc? Lucra acolo din anul 2000. Gheorghe Ștefan zice că i-a dat banii lui Dan Grigoriu, care i-a dat apoi Sandei Dean. Ei spun că au pus banii în biroul meu. Sanda Dean nu a lucrat în Modrogan o secundă. Eu nu am mai avut birou din anul 2008 în Modrogan. Sunt numai contraziceri în declarațiile lor", a mai spus el.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 8 august, când va fi audiat Gheorghe Ștefan.

În 29 noiembrie, Vasile Blaga a fost trimis în judecată de DNA Ploiești, fiind acuzat că ar fi primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

„În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", susțin procurorii.

Cele mai citite

Site-ul familiei regale britanice, ținta unui atac cibernetic! Intervenție rapidă a experților IT de la Palatul Buckingham

Prezenţa pe internet a familiei regale a fost ţinta unui atac de tip "denial-of-service" (DoS - blocare a accesului), prin care solicitările expediate...

E bine să bei apă alcalină? Când e bună și când devine periculoasă

Se vorbeste tot mai des despre utilizarea apei alcaline in dieta obisnuita, intrucat incetineste procesul de imbatranire si previne boli cronice. E important...

„Sunt sursa plăţilor la negru. Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar”

„Propunerea noastră este de a reduce gradual plăţile în numerar pentru că ele sunt sursa plăţilor la negru, ori, după cum ştim, evaziunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies