6.3 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul Electronic de Sănătate, între obligativitate și dreptul la viață privată. Riscuri...

Dosarul Electronic de Sănătate, între obligativitate și dreptul la viață privată. Riscuri pentru pacienţii români

 

Lansat în urmă cu patru ani şi devenit obligatoriu de 4 luni, Dosarul Electronic de Sănătate (DES) continuă să suscite nemulţumiri şi neînţelegeri deopotrivă în rândul medicilor, dar mai ales al pacienţilor. Autorităţile dau însă asigurări că sistemul merge impecabil, atrăgând atenţia asupra obligativităţii introducerii datelor medicale ale românilor în sistemul informatic.

Dosarul electronic a costat aproape 19 milioane de euro, fiind realizat din fonduri europene. În prezent, acest dosar medical poate fi accesat online integral de oriunde în lume. Însă, avocaţii spun că este ilegală obligativitatea folosirii DES, pentru că încalcă dreptul la viață intimă, familială și privată al unei persoane. De altfel, în ultima perioadă au existat o serie de controverse privind modul diferenţiat de aplicare a normelor CNAS. Deşi există medici care reclamă faptul că o categorie privilegiată de asiguraţi, precum magistraţii şi lucrătorii serviciilor speciale, au datele medicale protejate şi păstrate confidenţial, dr. Gheorghe Ceauşu, preşedintele director general al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, a declarat pentru „România liberă“ că “medicii care se află în relaţie contractuală cu Casa OPSNAJ respectă normele şi legislaţia impusă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Noi avem acelaşi statut ca orice casă jude­ţeană şi respectăm legislaţia, inclusiv pentru acest dosar electronic. Nu se face absolut nici o excepţie, datele se transmit în sistem“.

10,5 milioane de dosare

La ora actuală, există 10,5 milioane de dosare constituite, dar mulţi medici refuză să lucreze cu DES, în ­ciuda măsurilor punitive invocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „Toţi furnizorii vor fi obligaţi să utilizeze dosarul electronic. Dacă furnizorii nu îl folosesc vor fi aplicate sancţiuni graduale, mergând de la avertisment la sancţiuni pecuniare“, declara Radu Ţibichi, preşedintele CNAS. Până la această dată, doar 10.000 de medici de familie şi aproape 400 de spitale folosesc această platformă şi puţin peste 23.000 de medici au transmis în DES informaţiile medicale ale pacienţilor. „Este un cont de date medicale care sunt în proprietatea pacientului. Este unicul proprietar al datelor şi singurul care poate da libertatea cuiva de a accesa datele. Singura accesare fără cererea pacientului este în zona de urgenţă, respectiv salvare şi camera de gardă, unde se poate vedea un sumar de urgenţă, respectiv alergii, boli cronice, proteze interne, ultimele reţete, grupa de sânge şi RH“, preciza dr. Marius Filip, fost medic- şef în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, responsabil de coordonarea programului DES.

Avocatul Poporului a sesizat CCR

La sfârşitul anului trecut, Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 30 alin. (2) și (3) și art. 280 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, articole pe care le consideră neconstituționale „întrucât permit restrângerea exercițiului dreptului la viață intimă, familială și privată prin acte normative de nivel inferior legii, ce nu întrunesc cerințele de previzibilitate, certitudine și transparență care caracterizează o lege adoptată de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare sau de către Guvern, ca legiuitor delegat“. Avocatul Poporului menționea­ză că reglementările legale ale Dosarului Electronic de Sănătate al pacientului (DES) prezintă un grad mare de generalitate, instituţia atrăgând atenția că accesul la datele personale medicale ale pacienților este permis „unei categorii definite mult prea exhaustiv“, fără să existe garanții suficiente care să le asigure protecția împotriva abuzurilor și a oricărui acces sau utilizări ilicite.

Riscuri

Cel mai adesea, riscul principal al pacientului se consideră a fi „tinicheaua de coadă“, adică un stigmat datorat unei boli cu implicaţii sociale, (de natură psihică, sexuală sau oncologică), care ar putea să-i distrugă cariera sau să fie un mijloc de şantaj pe baza acestor informaţii personale, chiar dacă sistemul informativ este bine securizat, după cum afirmă pentru RL Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate: „Dosarul Electronic de Sănătate poate fi personalizat de către pacient prin matricea acordată de medicul de familie şi spitale. Informaţiile rămân confidenţiale şi se stochează într-un sistem informatic securizat cu dublă cheie. La sumarul de urgenţă poate avea acces orice medic din urgenţă, iar la restul dosarului numai medicii cărora le permite accesul pacientul“.

În plus, există riscul major de a refuza anumite investigaţii şi tratamente medicale, pentru a evita un diagnostic „sensibil“. Mai mulți medici au declarat pentru „România liberă“ sub protecţia anonimatului că DES este încărcat cu multe informaţii incorecte care pun în pericol viaţa pacienţilor, în contextul în care sistemul preia automat şi o serie de diagnostice prezumtive care nu pot fi ulterior înlocuite cu cele corecte. De pildă, unui pacient i se dă un bilet de trimitere cu cod de diagnostic prezumptiv pentru efectuarea unor analize şi investigaţii pentru ficat sau colecist şi pentru decontarea de către CNAS a serviciilor paraclinice medicul curant este nevoit să treacă un anumit cod de boală, cum ar fi o hepatită cronică, care, deşi este infirmată ulterior de rezultatele analizelor, acest diagnostic rămâne în sistem, iar pacientul riscă să nu fie tratat corespunzător de medicii care vor analiza sumarul său de urgenţă. Deci, multe dintre bolile trecute în DES pot fi eronate prin preluarea automată după consultaţia iniţială, fără posibilitatea unor modificări ulterioare. Totodată, informaţiile vitale pentru salvarea vieţii unei persoane – precum grupa de sânge, RH, tipuri de alergii – lipsesc din sumarul de urgenţă al DES, acesta fiind completat automat doar cu date generale ce privesc consultaţiile şi internările pacientului.  

Utilizatorii sistemului DES:

Medici care furnizează direct îngrijirea medicală.

Pacienți care dispun de propriile date medicale.

CNAS, care decontează serviciile medicale.

Instituții medicale care furnizează servicii medicale în cadru organizat și dețin baza materială în acest sens.

Ministerul Sănătății, care elaborează politici de sănătate publică.

Documente medicale transmise în DES:

Consultaţii ambulator de specialitate – peste 2,9 milioane.

Consultaţii MF – peste 54 de milioane.

Trimiteri clinice – peste 12 milioane.

Trimiteri paraclinice – peste 4 milioane.

Reţete – peste 54 de milioane.

Internări continue – peste 390.000.

Internări de zi – peste 289.000.

Consultări sumar urgenţă – peste 59.000

Pacientul poate vedea aceste informații accesând platforma Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: www.des-cnas.ro. Autentificarea se face fie pe baza cardului de sănătate, fie cu ajutorul codului numeric personal, caz în care este nevoie de matricea oferită de către medicul de familie.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Industriile din Europa se pregătesc pentru un nou șoc al prețului gazelor

Prețurile la gaze sunt la cel mai ridicat nivel din ultimul an, iar analiștii prevăd că vor crește în continuare Industriile aflate în dificultate din...

BMW intenționează să recicleze 10.000 de mașini anual la centrul său de lângă München

BMW Group își propune să crească semnificativ capacitatea centrului său de reciclare și dezmembrare (RDC), situat în apropiere de München, având ca obiectiv reciclarea...

România, piesa mută pe tabla geopolitică

Când țara arde de întrebări și nevoi, politicienii noștri privesc peste gard, așteptând salvarea dintr-un avion privat sau un tweet, uitând că un lider...
Ultima oră
Pe aceeași temă