4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialDoi piloți sub influența alcoolului

Doi piloți sub influența alcoolului

Doi piloți ai companiei americane United Airlines, bănuiți că se aflau în stare de ebrietate, au fost reținuți sâmbătă pe aeroportul din Glasgow, Scoția, înainte de decolarea spre New York, a anunțat duminică poliția scoțiană, citată de AFP.

Cei doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 45 de ani, urmau să piloteze cursa spre Newark, cu 141 de pasageri la bord.

Potrivit unui purtător de cuvânt al United Airlines, cei doi piloți "au fost suspendați din funcții".

Poliția scoțiană a precizat că ei vor compărea luni în fața tribunalului din Paisley, în apropierea aeroportului din Glasgow.

Zborul de sâmbătă, prevăzut la ora locală 09.00 (08.00 GMT), a decolat cu întârziere, în cursul serii, cu alți doi piloți.

Într-un incident similar petrecut în luna iulie tot pe aeroportul din Glasgow, doi piloți ai companiei canadiene Air Transat, aflați, se pare, în stare de ebrietate, au fost reținuți cu puțin timp înainte de decolarea spre Toronto (Canada) potrivti Agerpres.

Cele mai citite

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...

Banca Mondială: Sărăcia extremă la nivel global revine la nivelurile dinaintea pandemiei

Regiunile cele mai afectate de sărăcie în ultimii ani sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord Banca Mondială a publicat noile estimări privind sărăcia globală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă