16.1 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialDoi militari au murit într-un accident rutier lângă Deva, după ce mașina...

Doi militari au murit într-un accident rutier lângă Deva, după ce mașina lor a fost lovită de un TIR

Doi militari au murit şi un al treilea a fost grav rănit, vineri seară, în timp ce mergeau la serviciu, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR, la ieşirea din Deva spre Arad, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Laura Bradu, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Arad, care conducea un autoturism pe DN 7, a făcut o manevră neregulamentară de întoarcere pe linia continuă, iar autoturismul a fost lovit de un tir care circula în aceeaşi direcţie.  

În urma impactului, cei trei bărbaţi care se aflau în autoturism au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, însă doi dintre ei au murit la scurt timp. 
 

Cei trei bărbaţi sunt din Arad, colegi de serviciu la o unitate militară din Sibiu, iar în momentul producerii accidentului se îndreptau către locul de muncă, fiind îmbrăcaţi civil. 

Cele mai citite

Alegerea cablurilor electrice pentru o casă

Ai început planul de execuție al casei sau pur și simplu vrei să extinzi un circuit pentru a instala o priză suplimentară? Pentru a...

Urmează să participi la un eveniment și vrei un look impecabil? Alege un costum de ceremonie marca Seroussi

Într-o lume frenetică, plină de schimbări rapide, există câteva lucruri ce rămân constante. Acestea sunt evenimentele importante pe care ni le amintim întotdeauna cu...

Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat

Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit "materiale" de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept...
Ultima oră
Pe aceeași temă