12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDNA: Ancheta din Vama Ploieşti duce la persoane cu funcţii mult mai...

DNA: Ancheta din Vama Ploieşti duce la persoane cu funcţii mult mai înalte

Ancheta în cazul şefului Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, se va extinde, pentru că procurorii anticorupţie au descoperit că legăturile duc la persoane cu funcţii mai înalte decât cea a acuzatului. „Acţiunea penală se va extinde în acest caz mult mai mult, deoarece noi nu ne aşteptam ca acţiunea care l-a vizat pe el (Costea) să ne conducă mult mai sus, la persoane cu funcţii mai înalte decât ale sale”, a susţinut, în faţa judecătorilor, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, citat de Mediafax.

Procurorul a mai spus că acuzatul Cornel Costea ştia că este filat de DNA, dar nici măcar atunci „nu s-a putut opri din a pretinde mită“.

„Acesta a fost surprins primind 10.000 de lei, denunţul în cazul său survenind din cauza faptului că denunţătorul s-a săturat să cotizeze cu bani, indiferent dacă afacerile sale erau legale sau nu. Costea a solicitat încontinuu bani, chiar dacă vedea la televizor arestările din vămi”, a declarat procurorul anticorupţie. Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă admite sau nu cererea de eliberare din arest preventiv a lui Cornel Costea.

Directorul Biroului Vamal Ploieşti a fost prins în flagrant delict, pe 24 februarie, în timp ce primea suma de 10.000 lei, prin intermediar. Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, Costea a pretins diferite sume de bani de la patronul unor firme de import-export din Turcia, primind de la acesta suma totală de aproximativ 40.000-50.000 de euro, în schimbul neprezentării tirurilor la controlul fizic în vama Ploieşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă