16 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialDeriva antiliberală a liberalismului românesc (II)

Deriva antiliberală a liberalismului românesc (II)

Într-o măsură substanţială, această clasă de mijloc, presupus liberală, s-a lăsat coruptă – nu numai în ceea ce priveşte foloasele materiale, dar mai ales în ceea ce priveşte modul de a gândi şi de a-şi stabili priorităţile în viaţă. După 1990, disoluţia marii industrii cea­u­şiste, inflaţia galopantă, dificultăţile de adaptare la economia de piaţă au produs – cum se ştie – destule categorii despre care s-a spus că „au pier­dut trenul“ tranziţiei. Mai ales muncitori din in­dus­trie, mineri, dar şi pen­sionari ori agricultori au îngroşat după un timp nu numai votanţii de stânga ai PSD, dar şi pe cei ai par­tidelor naţionaliste şi ex­tremiste, precum PUNR şi PRM. Apogeul s-a atins în 2000, când C.V. Tudor a obţinut 22% din voturi în alegerile pre­zidenţiale şi a intrat în al doilea tur de scrutin. De atunci, aceşti „perdanţi ai tranziţiei“ au început să se adapteze no­i­lor situaţii: foarte mulţi au plecat la mun­că în străinătate, alţii şi-au găsit ceva de lucru în ţară, alţii au ieşit la pensie.

Dar, după părerea mea, mai ales din 2008 înainte, odată cu apariţia crizei, a devenit vizibilă o nouă categorie de perdanţi – îi numesc „perdanţii aderării“. Aceştia for­mează acum, în parte, electoratul po­ten­ţial al PNL.

Este vorba despre oameni mai tineri – nu neapărat foarte tineri – aflaţi mai sus pe scara socială, care au intrat în viaţa activă du­pă 1990 şi care în primii ani de după 2000 şi-au făcut imense iluzii asupra a ceea ce vor obţine odată cu aderarea României la UE. Oportunităţi de carieră, excursii în străinătate, bani, achiziţii de bunuri diverse – totul părea la un mo­ment la îndemână. Să mai spunem şi că mulţi dintre aceşti oameni nu erau nici foarte educaţi, nici foarte pregătiţi pentru o competiţie autentică; aveau în schimb enorme aşteptări. De multe ori erau ab­solvenţi ai unor universităţi private sau ai unora de stat nou înfiinţate şi discutabile, cu diplome luate la repezeală fără prea multă ştiinţă; această categorie, în plus, era lipsită – într-o proporţie însemnată – de repere morale sănătoase. Poate chiar mai rău, pentru ea libertăţile şi facilităţile de care începuse a se bucura – de la li­bertatea cuvântului la cea a călătoriilor fă­ră viză în Europa – păreau veritabile da­ruri naturale, precum lumina soarelui. Că ele fuseseră obţinute cu greu şi că, în principiu, erau complet „nenaturale“ şi revocabile – nu le trecea prin minte în mod serios. Toată agitaţia făcută în jurul denunţării comunismului şi a Securităţii îi lăsa aproape indiferenţi: pur şi simplu, crescuseră năvalnic şi fără memorie ist­o­rică şi simţeau nevoia să privească numai în prezent şi eventual în viitorul imediat.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă