11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialDeclaraţie bombă în cazul Năstase: "Rana nu a fost profundă, glonţul doar...

Declaraţie bombă în cazul Năstase: “Rana nu a fost profundă, glonţul doar l-a şters şi nu a fost nevoie decât de un pansament subţire şi de o branulă”

UPDATE: Şeful Poliţiei Române, adjunctul său şi conducerea Poliţiei Capitalei au fost chemaţi la DNA pentru a fi audiaţi. Citeşte mai mult AICI.

 

UPDATE: Tribunalul Bucureşti a decis marţi că nu există nici o piedică pentru punerea în executare a sentinţei în cazul lui Adrian Năstase. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atactă cu recurs în termen de 10 zile. Vezi detalii AICI.

 

În lipsa unui verdict din partea medicilor curanţi, poliţiştii sunt nevoiţi să aştepte decizia unei comisii de la Institutul de Medicină Legală. Experţii consideră însă că o asemenea comisie este ilegală.

Citeşte şi EXCLUSIV. Pocurorii DNA i-au ridicat pe doctorul Şerban Brădişteanu şi pe trei politişti de la Poliţia Capitalei. Vezi legătura cu cazul Năstase şi în ce condiţii ar putea fi audiat ministrul de Interne

Adrian Năstase rămâne internat la Spitalul Floreasca din Bucureşti până când o comisie de la Institutul Naţional de Medicină Legală va decide dacă acesta poate merge în Spitalul Penitenciarului Rahova. Medicii care s-au ocupat de cazul lui Adrian Năstase, Ioan Lascăr şi Şerban Brădişteanu, au refuzat să dea un verdict clar în acest caz.

Citeşte şi Imagini de la tentativa de sinucidere din Zambaccian

Responsabilitatea a fost pasată INML, iar avocaţii caută acum portiţe pentru a obţine amânarea sau suspendarea pedepsei fostului premier. „Doar Justiţia poate cere o evaluare medico-legală, nu medicul curant. Pacientul e viu, iar poliţiştii ar trebui să pună în aplicare mandatul de arestare”, ne-a declarat Laura Ştefan, expert anticorupţie.

Citeşte şi editorialul: A învins Năstase?

Constituirea comisiei INML este ilegală?

Poliţiştii au trimis încă de vineri o solicitare privind starea de sănătate a lui Adrian Năstase pentru a şti dacă îl  pot transfera la Spitalul Rahova. Urma ca medicii să le prezinte opinia luni dimineaţă. Doctorii au întârziat mai bine de două ore prezentarea concluziilor, iar în final au transmis poliţiştilor că „transferul se poate face doar în urma unei evaluări medico-legale”. Potrivit experţilor în justiţie, constituirea acestei comisii este ilegală şi nu este prevăzută de nici un articol de lege.

Citeşte şi Monica Macovei: Ioan Rus trebuie să demisioneze. L-a pus pe Adrian Năstase deasupra legii şi a românilor

„Nu ştiu în baza cărei legi s-a format această comisie. Avem o decizie definitivă a Justiţiei, care ar trebui pusă în aplicare de Poliţia Română. Dacă medicii au refuzat să dea un verdict privind transportul lui Adrian Năstase la Rahova, atunci Poliţia Româna ar trebui să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Care este articolul de lege care permite INML să se implice? Nici unul. Pacientul e viu, nu are treabă cu medicina legală”, susţine expertul anticorupţie Laura Ştefan. În lipsa unui verdict din partea medicilor curanţi, Comisia INML ar putea aproba suspendarea sau amânarea pedepsei cu închisoarea, aşa cum cer avocaţii lui Năstase.

Citeşte şi Poliţistul Nicolae Costea, către Adrian Năstase: Să-ţi fie ruşine! VEZI DECLARAŢIILE FAMILIEI NĂSTASE

Şefa de la Ambulanţă a primit telefon direct de la Ioan Rus

Circumstanţele în care s-a produs tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase rămân şi ele neclare, întrucât autorităţile refuză să facă lumină în acest caz. Nici Ministerul Sănătăţii, nici Direcţia de Sănătate Publică, nici Ambulanţa Bucureşti şi nici Inspectoratul de Poliţie, prin reprezentanţii lor nu au voie să dea detalii legate de modul în care s-a produs accidentul lui Năstase. Doctoriţa Alis Grasu, managerul Ambulanţei Bucureşti, susţine că nu poate vorbi despre momentul solicitării ambulanţei, întrucât se teme să nu fie târâtă în justiţie de avocaţii fostului premier. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, susţine că a fost plecat în SUA şi că e rupt de filmul evenimentelor, iar Niculae Alexandru, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, spune că nu are voie să dea alte declaraţii decât cele ale ministrului de Interne Ioan Rus. 

Citeşte şi Declaraţie bombă în cazul Năstase: “Rana nu a fost profundă, glonţul doar l-a şters şi nu a fost nevoie decât de un pansament subţire şi de o branulă”

Medicii de pe ambulanţă care au fost de gardă în seara în care Adrian Năstase s-a împuşcat ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că solicitarea ambulanţei nu s-a făcut direct prin Serviciul 112  şi că ministrul Ioan Rus ar fi sunat-o direct pe Alis Grasu.

Citeşte şi Adrian Năstase ar putea ajunge în cel mai bun loc din întregul univers penitenciar românesc

Spre locuinţa fostului premier a plecat una dintre cele mai dotate ambulanţe din parcul SAMB, mai exact o ambulanţă de tip C, un fel de terapie intensivă pe patru roţi. Unii dintre cei mai pricepuţi specialişti de pe tură, doctoriţa Livia Nicola şi asistentul Sorin Lepa, au fost trimişi la faţa locului, iar când s-au întors în staţia de ambulanţă li s-a interzis să vorbească. „Atât au apucat să ne spună, că rana nu a fost profundă, că glonţul doar l-a şters  şi că nu a fost nevoie decât de un pansament subţire şi de o branulă prin care să se poată administra substanţe în cazul unei scăderi bruşte de tensiune”, ne‑a mărturisit unul dintre medicii de la SAMB.  

Reprezentanţii Institutului de Medicină Legală au spus, luni, că autoritatea nu se poate pronunţa în cazul Adrian Năstase, dacă acesta poate fi transportat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca în Spitalul Penitenciarului Rahova, potrivit B1 TV.

Plângere la CEDO pentru cătuşele lui Năstase

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat ieri că fostul premier a fost încătuşat după ce s-a împuşcat, până la venirea ambulanţei, motiv suficient pentru a face o plângere la CEDO. Afirmaţia sa este însă controversată, pentru că printre detaliile făcute publice despre tentativa de sinucidere a lui Năstase este şi acela că fostul premier şi-a schimbat hainele pline de sânge înainte de a fi dus la spital. Lucru greu de făcut însă cu cătuşele la mâini.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă