Despre Ordonanţa de Urgenţǎ nr.45/2014 am mai scris în aceastǎ paginǎ (“Legea alegerii preşedintelui, cârpitǎ prin ordonanţa de urgenţǎ”, 1 iulie 2014). În esenţǎ, nu am de obiectat în privinţa conţinutului, dar mǎ îngrijoreazǎ abuzul de ordonanţe de urgenţǎ, mai ales în domeniul electoral, şi mai ales în preajma alegerilor. Nu e simplǎ cǎutare de nod în papurǎ, ci temerea cǎ, dacǎ astǎzi acceptǎm o ordonanţǎ cu conţinut benign, se va crea un precedent care va permite, cu alt prilej şi poate din partea altui guvern, grave ingerinţe în legislaţia electoralǎ.
În urmǎ cu o lunǎ, unsprezece organizaţii neguvernamentale au adresat Avocatului Poporului o scrisoare prin care îi solicitau sesizarea Curţii Constituţionale în legǎturǎ cu aceastǎ ordonanţǎ. Motivele erau: (1) încǎlcarea principiului securitǎţii juridice, prin faptul cǎ ar produce efecte la alegerile desfǎşurate peste doar cinci luni, în condiţiile în care recomandǎrile Comisiei de la Veneţia şi douǎ decizii ale Curţii Constituţionale cer ca modificǎrile în domeniul electoral sǎ nu producǎ efecte mai devreme de un an; (2) inexistenţa unei situaţii extraordinare, care sǎ justifice ordonanţa de urgenţǎ – niciuna dintre circumstanţele invocate în Nota de fundamentare nu a apǎrut în ultimul an; (3) ordonanţa de urgenţǎ afecteazǎ drepturile electorale, ceea ce contravine alineatului 6 al Articolului 115 din Constituţie.
Rǎspunsul primit din partea adjunctului Avocatului Poporului, Erszebet Dane, este cel puţin surprinzǎtor.
Se spune cǎ “petiţia formulatǎ vizeazǎ în special raporturile dintre autoritǎţile publice, aspecte ale funcţionǎrii democraţiei constituţionale care presupun o analizǎ şi o abordare cu predilecţie politicǎ, ceea ce ar obliga Avocatul Poporului sǎ-şi depǎşeascǎ poziţia sa de neutralitate şi de obiectivitate şi sǎ se implice în controverse partizane”. (De menţionat cǎ textul rǎspunsului este identic cu cel pe care aceeaşi instituţie l-a transmis în alte ocazii, de exemplu atunci când APADOR-CH a sesizat Ordonanţa de Urgenţǎ nr.12/2014.) Cu alte cuvinte, a constata cǎ un termen devenit lege prin decizia CCR nu a fost respectat, cǎ nu existǎ o situaţie de urgenţǎ, cǎ domeniul reglementat prin ordonanţa de urgenţǎ nu face parte dintre cele permise de Constituţie ar presupune o abordare politicǎ şi, deci, partizanǎ!
Mai departe, ni se spune cǎ “prin posibilitatea sesizǎrii Curţii Constituţionale nu s-a urmǎrit ca instituţia Avocatului Poporului sǎ fie transformatǎ într-un arbitru între autoritǎţile publice şi nici sǎ se substituie unei autoritǎţi”. Dar cine a cerut una ca asta? Prin sesizarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului nu şi-ar aroga în niciun fel rolul de arbitru, acesta revenind de drept şi de fapt judecǎtorilor Curţii, care vor analiza argumentele şi vor decide. Ştim şi noi, şi Avocatul Poporului, cǎ o ordonanţǎ de urgenţǎ produce efecte imediat dupǎ publicare şi cǎ ea nu poate fi contestatǎ decât de cǎtre aceastǎ instituţie. Curtea Constituţionalǎ nu se poate autosesiza, deci teoretic orice enormitate promovatǎ prin OUG devine lege. Tocmai de aceea, mi s-ar pǎrea normalǎ sesizarea de cǎtre Avocatul Poporului a oricǎrei prezumţii legitime de neconstituţionalitate, lǎsând Curtea sǎ judece. Lipsa sesizǎrii împiedicǎ, practic, îndeplinirea rolului CCR de cenzor al constituţionalitǎţii oricǎrui act legislativ.
În finalul rǎspunsului este invocatǎ o decizie a instanţei de contencios care stabileşte cǎ “ridicarea directǎ a excepţiei de neconstituţionalitate este şi rǎmâne la aprecierea exclusivǎ a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publicǎ sǎ ridice o atare excepţie”. Desigur, Avocatul Poporului nu are mandat imperativ, nimeni nu-l poate obliga sǎ considere ca justificatǎ sau nejustificatǎ o solicitare care îi este adresatǎ. Totuşi, denumirea instituţiei ne spune cǎ ar fi “al poporului”. Asta ar presupune obligaţia moralǎ de a rǎspunde pe fond argumentelor cetǎţenilor (cu atât mai mult, parcǎ, atunci când acestea sunt împǎrtǎşite de mai multe organizaţii ale societǎţii civile). Legea nr.35/1997 spune cǎ “Avocatul Poporului poate respinge MOTIVAT petiţiile vădit nefondate”. Ori, din pǎcate, textul primit nu conţine referiri concrete la argumentaţie. Încǎ le aşteptǎm.
Mircea Kivu este sociolog
