15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDe azi, cu Alexa pe teren

De azi, cu Alexa pe teren

Dinamo a revenit ieri din turneul pe care l-a efectuat in Cipru, iar antrenorul Esteban Vigo s-a aratat multumit de modul in care au raspuns jucatorii cerintelor sale. “Impresiile sunt pozitive, iar faptul ca am stat impreuna atata timp ne face sa ne cunoastem mai bine unii pe altii”, a subliniat Vigo. Intrebat despre ultimul jucator sosit la Dinamo, Dan Alexa, care nu a efectuat turneul din Cipru si se va prezenta abia de azi la antrenamente, tehnicianul echipei din Stefan cel Mare a precizat: “Parerea mea este foarte buna, cei din conducerea clubului mi-au dat toate detaliile despre el si maine o sa ne cunoastem si, ca atare, o sa incepem treaba”.
Catalin Munteanu, unul dintre fotbalistii achizitionati de Dinamo in aceasta iarna, a fost de parere, la revenirea din Cipru, ca echipa mai are de lucrat la conditia fizica. “Au fost opt-noua zile de pregatire, in care ne-am incarcat cat de cat bateriile, mai avem timp pana la inceperea campionatului sa le incarcam si mai avem de lucrat la conditia fizica”, a spus Munteanu. El sustine ca obiectivul la Dinamo este crearea unei echipe de nivel european. “Noi vrem sa facem o echipa buna, sa castigam campionatul si dupa aceea sa facem ceva si in Europa”, a precizat jucatorul.
La randul sau, Vlad Munteanu a afirmat ca turneul de pregatire din Cipru a fost un prilej pentru jucatori de a se cunoaste mai bine cu antrenorul Esteban Vigo. “A fost un turneu reusit, in care am reusit sa ne cunoastem mai bine cu noul antrenor si speram ca in al doilea turneu sa punem in practica cat mai mai multe dintre ideile sale despre jocul pe care vrea sa-l practicam”, a spus Munteanu. Fotbalistul a mentionat ca este normal ca la inceputul perioadei de pregatire echipa sa joace meciuri amicale mai usoare, urmand ca adversarii puternici sa fie intalniti aproape de inceputul sezonului.
Dinamo a sustinut patru meciuri amicale: cu Apollon Limasol (0-0, 4-5 dupa executarea loviturilor de departajare), cu selectionata jucatorilor unguri din campionatul Ciprului (0-0, 4-1 dupa loviturile de departajare), Neuchatel Xamax (1-0) si Busan I'Park (4-1).
Jucatorii vor relua azi pregatirile pe terenul sintetic din parcul Dinamo. Formatia condusa de Esteban Vigo va sustine, pe acelasi teren, doua amicale in compania echipelor CS Otopeni (sambata) si Juventus Colentina (miercurea viitoare), ambele de la ora 11.

Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă