Cate bordeie, atatea obiceie
In sarbatorile de iarna, dupa obiceiurile de Craciun vin cele de Anul Nou. Fiecare tinut, aproape fiecare sat, are datini proprii, mostenite de veacuri, unde inovatiile nu-si gasesc decat arareori locul. Cum se spune in popor, cate bordeie, atatea obiceie. Predomina totusi cateva traditii intalnite in toate zonele mari ale tarii. Printre acestea se numara: Colindatul, Plugusorul, Vergelul, Calendarul, Semanatul, Sorcova si Vasilca. Am ales, de data aceasta, celebrul volum “Sarbatorile la romani” de Simion Florea Marian, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1994. Editia este ingrijita de Iordan Datcu.
Autorul este unul dintre cei mai importanti culegatori romani de folclor, care a inregistrat datinile noastre pe cand erau autentice si tinute cu sfintenie de popor.
Plugusorul
“Una dintre cele mai frumoase si mai vechi datini romanesti din seara Sfantului Vasile sau a Anului Nou este Plugusorul.
Voind a descrie aceasta datina frumoasa, trebuie sa incepem cu ceea ce ne spune despre dansa poetul nostru bucovinean, dl Vasile Bumbac.
Poporul roman – zice domnia sa -, ce se ocupa cu plugaritul si pastoritul, nu pretinde de la Anul Nou alte daruri decat un timp manos pentru camp si pentru vitele sale. De aici se explica si intampinarea ce-o face dansul acelui calator neostenit, din carele se urzesc veacurile, se urzeste vesnicia.
Romanii intampina Anul Nou cu mult alai, cu zurgatul clopotelelor, cu strigatul de “manati, mai!” si de “hai! ha!”, cu pocnetul bicelor, in scurt, cu simbolizarea aratului. Alte popoare ara si seamana numai primavara si toamna. Romanul ara si seamana chiar si in dricul iernii, ara in preseara si seamana in dimineata Anului Nou.
Frumoasa este aceasta veche datina romaneasca, care desemna cu colori atat de vii deprinderea principala a poporului nostru.
Am zis ca romanul ara chiar si in dricul iernii. Dar care roman face minunea aceasta suprafireasca? Au doara romanul barbat? Romanul serios? Ba nu! Ci romanul cel tanar, ca si anul ce soseste; inteleg cum ca pruncii ara si seamana in anul cel mai de o varsta cu dansii. Iar naintand cu timpul si varsta anului, sosind dricul primaverei si dricul toamnei, atunci ara si seamana romanul cel serios, romanul barbat ca si anul ce paseste spre capat.
Plugul romanului este purtat in genere de catre patru boi. Dara numai fruntasii satelor pot sa aiba cate patru boi, si prin urmare si plugul lor propriu. Satenii cei mijlocii au de comun numai cate doi boi; pentru aceea se insotesc cate doi vecini si-si ara dempreuna tarinile. Insotirea aceasta pentru scopul aratului se numeste cu un termin tecnic poporal simbrie, iara consotii respectivi se cheama simbriasi. Romanul, mai cu seama cel fruntas, este mandru de plugul sau, de boii sai, si de aceea anina un clopotel de tanjala plugului, ca sa atraga atentiunea trecatorilor. Dar si altfel iubeste romanul sa cante o doina, sa fluiere o hora, ti- nand plugul de coarne, sa produca alai pentru sine si pentru bourenii sai, caci mare este bucuria romanului cand soseste timpul aratului.”
Iata cum indatineaza romanul barbat a-si ara campiile sale: cu doine, cu hore, cu alai si mai totdauna cu voie buna.
Sa vorbim acum putin despre modul aratului din seara Anului Noi, adeca despre Plugusor. Sa vedem cum ara romanul cel tanar in campia cea intinsa, incantatoare si manoasa a datinelor si reminiscentelor stramosesti. Baietii roma-nilor imiteaza pe parintii lor.
Cu cateva zile mai inainte de sosirea acestei sarbatori, isi cauta simbriasi pe la colegii lor vecini, se insotesc cate trei pana la sase insi laolalta, se ingrijesc de bice, harapnice, clopotele, pe unele locuri chiar si de o talanca in locul clopotelelor, apoi de cate o traista sanatoasa pentru incasarea castigului comun si in urma de un buhai.
Astfel pregatiti cu cele trebuincioase ii gaseste preseara Sfantului Vasile sau a Anului Nou.
Bicele si harapnicele le fac din fuior de canepa groase si mai adeseori cu pleasna de matasa, ca astfel, cand pocnesc, sa rasune mai tare si mai departe.
Buhaiul e un instrument compus dintr-o putinica sau cofa desarta, care le leaga la gura cu o piele dubita de oaie.
La mijlocul pielii anina o suvita de par de cal, care, fiind udata cu apa si trasa cand cu o mana, cand cu alta, produce o vibratiune ce seamana cu ragetul unui bou departat sau mai bine zicand cu al unui buhai, de unde se vede ca-i vine si numirea. De la acest instrument vine zicala romanilor din Bucovina: a umbla cu buhaiul, ceea ce insemneaza tot atata cat: a ura de Anul Nou. (…)
Sosind acuma seara Anului Nou, indata ce apuca a se intuneca, cei insotiti incep a umbla si a ura de la casa la casa. Cei mai guresi dintre acesti gingasi plugari reciteaza colinda aratului, stand aproape de fereastra casei, si o insotesc cu sunetul unui clopotel sau al unei talance sau si cu al fiarelor de plug. Dupa fiecare pasagiu se repeteste refrenul “manati, mai!” sau “manati, flacai!” sau “pocniti, copii!”, iar simbriasii, cari se insira in fata casei, departe unul de altul, ca sa nu se plesneasca cu bicele, raspund cu totii intr-un glas strigand: “Hai! Hai!” si plesnesc in acelasi moment voiniceste din bice.
Cel cu buhaiul se asaza in apropierea oratorului si, tragand necontenit cu mainile de suvita cea de par, o face sa rasune amarnic.
Alaturea cu acesta sta un alt simbrias cu o cofita de apa, in care cel ce trage buhaiul isi moaie din cand in cand degetele, ca asa coarda sa produca un sunet mai puternic si mai patrunzator.
Colinda sau urarea Plugusorului este foarte frumoasa, cuprinde in sine foarte multa poezie. Ea este intretesuta de icoane vii si rapitoare, icoane, precum le stie depinge numai poezia poporala” (…)
Sfarsind acum oratorul de urat, strange clopotelul, se retrage de langa fereastra unde a stat tot timpul urarii si atat el cat si ceilalti simbriasi, ceilalti consoti ai sai, dupa ce au mai pocnit de vreo cateva ori din bice, se duc cu totii si, postandu-se gramada dinaintea usii, asteapta cu nerabdare darurile din partea casenilor, carora le-au urat. Darurile ce le capata ei sunt aceleasi ce le capata si colindatorii de la Craciun: adeca colaci, nuci, mere, pere, bani etc.
Iar dupa ce au primit darurile si le-au inmanuat casierului comun pleaca fara intarziere la alta casa.
Astfel umbla plugarasii de la casa la casa pana spre miezul noptii, cand, impartind frateste intre sine toate darurile castigate si dorindu-si unul altuia noroc, multi ani si sanatate, se duce fiecare pe acasa.”
