13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialDacă ar fi întrerupt programul generic intitulat „laptele şi cornul”, ar fi...

Dacă ar fi întrerupt programul generic intitulat „laptele şi cornul”, ar fi ca şi cum elevii sunt pedepsiţi pentru că în şcoli au fost aduse gunoaie în loc de mâncare

Gunoaie din cauza cărora unii elevi, din ce în ce mai mulţi, din păcate, ajung în spital. Aud deja idei exprimate în sensul ca acest program să fie stopat. Ba în unele judeţe el deja a fost suspendat temporar. Este vorba despre acele judeţe unde sunt înregistrate cazuri de copii ajunşi în spital, după ce au mâncat alimente distribuite prin acest program guvernamental. Cei care susţin întreruperea programului aduc drept argument şi faptul că elevii pe care i-au văzut ei, probabil, nici nu bagă în seamă aceste alimente oferite gratuit, nu au nevoie de ele. Foarte posibil, pentru că sunt copii care, în primul rând, au mâncat acasă, înainte să plece la şcoală, şi în al doilea rând au bani de buzunar, deci pentru ei există alternativa la corn şi lapte.

Situaţia nu este însă atât de simplă. Eu am scris, încă de pe vremea când acest program guvernamental nu fusese inventat, despre un fenomen din şcolile noastre. Atenţie, este vorba despre şcolile din cartierele mărginaşe ale Bucureştiului. Dar şi despre şcolile din zonele sărace ale României. Existau încă de pe atunci, şi cu siguranţă mai există şi azi, rapoarte ale profesorilor, dar şi ale medicilor şcolari, despre nenumăratele cazuri de ceea ce în termeni medicali se numeşte criză de hipocalcemie. Asta, în rândul elevilor, cât timp aceştia se află în şcoală. Ca s-o spunem mai pe româneşte, acestor copii le vine rău, îşi pierd, pentru câteva minute, cunoştinţa. Este clar motivul pentru toată lumea. Celor mici le fuge pământul de sub picioare pentru că nu au mâncat nimic nici acasă, înainte să plece la şcoală, nici în timpul cursurilor, pentru că nu au niciun ban în buzunar. Erau copii, şi sunt copii, pentru că, repet, cred că şi azi fenomenul continuă, din familii sărace. Sau din familii care uită, din diverse motive, că au copii. Am întâlnit situaţii de elevi care furaseră un corn de la bufetul din şcoală. Când au fost întrebaţi de ce au făcut asta, au răspuns simplu, de foame. La fel cum am întâlnit exemple de solidaritate între elevi. Cei cu bani mai mulţi le cumpărau colegilor fără un sfanţ în buzunar ceva de mâncare. Este clar că pentru unii elevi laptele şi cornul distribuite gratuit în şcoală sunt, fără discuţie, mană cerească.

Văzând situaţia care există acum în şcoli, alimente stricate şi elevi în spitale, măsura logică pe care ar trebui s-o ia Guvernul este regândirea din temelii a programului „laptele şi cornul”, şi în niciun caz stoparea lui. Copiii trebuie să înţeleagă că nu ei sunt vinovaţi pentru situaţia actuală, ci acei adulţi care, în goana după profit cu orice preţ, au pierdut şi ultima fărâmă de umanitate.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă