14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCVM Tomis ţinteşte primul succes în Europa

CVM Tomis ţinteşte primul succes în Europa

Deşi va avea în faţă pe Fenerbahce, echipa de pe litoral se crede în stare să-şi treacă în cont prima victorie în Liga Campionilor.

Vicecampioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, este la prima prezenţă în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, Liga Campionilor. Gruparea de pe litoral a primit o invitaţie din partea Confederaţiei Europene, locul 2 din campionat fiind insuficient pentru calificarea în grupele întrecerii. În primele două jocuri, CVM Tomis nu s-a făcut de râs, chiar dacă a cedat de fiecare dată cu scorul de 0-3. Primul joc a avut loc în Rusia, pe terenul celor de la Dinamo Moscova, iar a doua partidă a avut loc în Sala Sporturilor din Constanţa, unde a venit vicecampioana Europei, gruparea poloneză PGE Skra Belchatow.

Conştienţi de dificultatea grupei din care fac parte, oficialii Tomisului s-au declarat mulţumiţi de jocul echipei, în ciuda înfrângerilor. „Până acum am avut doar satisfacţia unor evoluţii bune. Credem însă că partida cu Fenerbahce este cea care poate aduce mult dorita victorie”, a declarat Serhan Cadâr, director executiv în cadrul clubului de la malul mării. Meciul cu Fenerbahce, programat azi, de la ora 20.30, este un duel al codaşelor grupei. Echipa turcă nu se află într-o perioadă tocmai bună, în ciuda faptului că are în lot câţiva jucători de top. Acest lucru le dă curaj tomitanilor care vor să profite de situaţia turcilor. „Am pierdut primele două jocuri, dar pe fondul unei evoluţii bune din partea noastră. Joi ne aşteaptă un alt joc greu, dar calculele hârtiei nu spun că poate fi meciul speranţei pentru noi. Putem câştiga dacă ne mobilizăm şi avem parte de un sprijin susţinut şi din partea spectatorilor, care sperăm să vină în număr cât mai mare la sală”, a declarat căpitanul Tomisului, Dan Borota.

Tehnicianul Radovan Gacic a afirmat la rândul său că speră să profite de forma slabă a turcilor, dar totodată a declarat că astfel de meciuri pot ajuta echipa de pe litoral să vadă nivelul la care este în raport cu marile forţe ale Europei. 

Primul insucces pentru fete

 După două victorii de senzaţie în debutul grupei Ligii Campionilor, campioana României la volei feminin, CSV Tomis Constanţa, a cedat primul joc. Înfrângerea a venit în faţa uneia dintre candidatele la câştigarea trofeului, Dinamo Kazan (Rusia). Meciul s-a disputat în Sala Sporturilor din Constanţa şi a fost dominat de oaspete care nu au permis echipei de pe litoral să-şi adjudece nici măcar un set. Mai mult, tomitanele nu au reuşit să treacă de 20 de puncte în niciunul dintre cele trei seturi. Partida s-a încheiat 25-15, 25-12 şi 25-18 în favoarea rusoaicelor care trec pe primul loc al clasamentului. Tomis rămâne pe locul doi în grupă.

Cele mai citite

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri. Mugur Isărescu a fost întrebat,...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...
Ultima oră
Pe aceeași temă