12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCutremur în estul Turciei: magnitudine 5,6 grade

Cutremur în estul Turciei: magnitudine 5,6 grade

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 s-a produs joi dimineaţă în provincia Erzincan din estul Turciei, însă nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, a anunţat guvernatorul provinciei, citat de AFP, potrivit Mediafax.

“Potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat nici răniţi, nici pagube”, a declarat Selman Yenigun, citat de agenţia de presă Anatolia.

Cutremurul a avut loc la ora 3.22 GMT, iar epicentrul a fost situat în apropiere de localitatea Keman, potrivit observatorului Kandilli din Istanbul.

Seismele de această magnitudine pot provoca victime în Turcia, unde normele de construcţie nu sunt respectate cu stricteţe.

Situată la intersecţia mai multor plăci tectonice, Turcia se confruntă frecvent cu cutremure, iar ultimele seisme puternice, produse în august şi noiembrie 1999, s-au soldat cu 20.000 de morţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă