16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum pot angajaţii de la Oltchim să-şi facă singuri dreptate

Cum pot angajaţii de la Oltchim să-şi facă singuri dreptate

Credeţi că întreprinderile voastre, deşi falite, au şanse de supravieţuire? Ridicaţi-vă şi preluaţi-le. Construiţi societăţi-vehicul (Special Purpose Vehicle, SPV) care să preia întreprinderile de la acţionarii actuali şi de la managerii incompetenţi sau frauduloşi care le-au falimentat.

Nu vă lăsaţi convinşi de diverşi mesia de buzunar; vă puteţi descurca şi singuri. Dacă puteţi convinge creditorii să încaseze de la voi, pentru creanţele lor, 10 lei în loc de 100, faceţi rost din contribuţii proprii de 2 lei, împrumutaţi-vă la bănci 8 lei (punând ipotecă asupra acţiunilor la noua societate) sau găsiţi fonduri partenere care să vă pună la dispoziţie aceşti 8 lei; cu cei 10 lei adunaţi, cumpăraţi activele bune şi afacerea de la actuala societate. De aici, din acest preţ, se vor îndestula, în parte, creditorii. Faceţi ca restul activelor rele şi datoriile să rămână în actuala societate. Iar aceste active şi datorii vor fi lichidate prin faliment.

Dincolo de aceste proceduri legale, noua societate, desprinsă de activele rele şi de datoriile vechii societăţi, va funcţiona la adăpost de urmăririle creditorilor, cu un pasiv curat, cu atâţia angajaţi câţi vor fi necesari pentru continuarea afacerii, cu vechii parteneri de afaceri alături şi cu alţii noi, atraşi de noua construcţie, convinşi de vitalitatea unui nou început. Va depinde doar de voi, ca acţionari semnificativi, şi de managerii pe care îi veţi fi ales să gestioneze afacerea în noile condiţii dacă aceasta va avea viitor sau nu.

Debarasaţi-vă de actualii lideri sindicali. Ştiţi de ce: de 20 de ani, ei au pactizat cu managerii politici ai întreprinderii şi au prosperat făcând afaceri cu întreprinderea şi cu terţii, în numele vostru, dar în interes propriu. Creaţi-vă lideri noi, care să vrea doar atât: salvarea întreprinderii şi, implicit, a cât mai multor locuri de muncă şi a comunităţii locale. Numiţi manageri ai acestei noi societăţi pe aceia dintre voi care chiar ştiu să producă, să negocieze cu furnizorii şi clienţii, cu băncile şi cu statul şi care chiar ştiu să vândă, să gestioneze trezoreria şi să interpreteze legile.

Metoda de preluare pe care v-o propun nu e o invenţie a mea sau a României; ea a fost utilizată cu succes în SUA şi în Europa, cele mai notorii cazuri fiind General Motors şi Chrysler. Se numeşte Leveraged Buy Out (LBO). Nu aveţi nevoie de sprijinul statului român; deşi statul american s-a implicat cu sume imense în cazurile General Motors şi Chrysler, implicarea statului român este indezirabilă, având în vedere apetenţa sistemului nostru politic pentru funcţii manageriale şi pentru fabricarea de dependenţe ale economicului de politic şi de administrativ.

Pentru a ajunge acolo, cereţi şi obţineţi punerea actualei societăţi sub protecţia tribunalului. Ca salariaţi care nu şi-au primit drepturile salariale de câteva luni, sunteţi creditori ai acestei societăţi unde lucraţi şi aveţi acest drept. Aveţi şi dreptul să nominalizaţi un lichidator pe care îl veţi alege pe criterii de independenţă (mai ales faţă de politică) şi de profesionalism.

Cereţi judecătorului sindic şi lichidatorului separarea clară a activelor funcţionale de cele care trebuie lichidate şi de datorii. Treceţi aceste active, plus contractele cu partenerii de afaceri şi contractele de muncă, pe acea nouă companie (SPV), în care sunteţi acţionari semnificativi. Plătiţi pentru asta cei 10 lei pe care îi aveţi din surse proprii şi din împrumuturi. Afacerea va fi, din acel moment, a voastră, a partenerului pe care vi l-aţi ales şi a băncilor care v-au împrumutat pentru preluarea întreprinderii.

În fine, nu vă dezinteresaţi de faliment. E cea mai bună oportunitate pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere; legea spune că tot ceea ce depăşeşte suma de 10 lei, cu care se vor fi plătit parţial creditorii, va fi imputat managerilor, acţionarului, căpuşelor, băncilor şi tuturor persoanelor care au cauzat falimentul. Dacă vor fi fost externalizări frauduloase, acestea se vor anula la cererea lichidatorului, activele sau contravaloarea acestora urmând a fi readuse în patrimoniul societăţii falite, spre îndestularea creditorilor. Urmăriţi procedura, pentru ca cei care au falimentat afacerea să plătească. Poate şi penal, pentru că a falimenta intenţionat o afacere înseamnă, deseori, bancrută frauduloasă.

Gheorghe Piperea este profesor la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti

 

Cele mai citite

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă