Ani de-a randul, in presa scrisa s-a facut mare tam-tam cu privire la telenovele, socotite un gen inferior de arta. Asta si sunt. Numai ca originea lor se afla chiar in presa… scrisa, mai precis in romanele-foileton ce au inflorit in a doua jumatate a secolului XIX, incantandu-le, printre altii, si pe eroinele lui Caragiale. Principalul scop al publicarii unui roman-foileton, cu fiecare episod incheiat intr-un moment culminant, era sa-i faca pe cititori sa cumpere zilnic gazeta, ca sa afle cum va continua actiunea. Pentru presa scrisa, inclusiv pentru revistele literare, romanul in serial nu mai prezinta de mult atractie. Dar televiziunea, cu mult mai tanara, poate continua aceasta experienta cu mare succes la publicul larg.
In general, intr-o telenovela care se respecta, unele personaje sunt absolut rele, chiar diabolice, iar altele sunt bune pana la serafic. Exact ca in basmele noastre, unde zmeul nu-si schimba niciodata apucaturile malefice, iar Fat-Frumos atrage mereu simpatia, chiar si cand i se intampla sa mai greseasca. Si, tot ca in basme, binele invinge pana la urma raul, spre incantarea telespectatorilor care au avut rabdare sa urmareasca sute de episoade. In peisajul telenovelelor, dominat de cele sud-americane, a aparut una mai aparte, ruseasca, “Anastasia”, la Antena 1, care e departe de a fi un post cu preocupari culturale.
Fiindca telespectatorii s-au obisnuit cu telenovelele latino-americane, iar pe micul ecran filmele rusesti sunt de mult o raritate, “Anastasia” pare exotica de-a binelea. Alta limba, alte locuri, alte obiceiuri. Desi e realizata in buna traditie a ecranizarilor rusesti, respecta totusi genul popular, fiindca peste toate episoadele, unele cumplite, pluteste o atmosfera idilica, a unei Rusii patriarhale, unde tarul este preocupat zi si noapte de ordine si de binele supusilor. Chiar daca acesti supusi sunt in majoritate iobagi, ei poarta niste costume de mai mare dragul, aproape la fel de frumoase si de scumpe ca ale stapanilor. Dupa ce sunt eliberati, unii dintre fostii robi sunt angajati la curtea imperiala! Eroii pozitivi sunt toti frumosi. Curat basm! Obscenitatile lipsesc cu desavarsire. Tareviciul, cu toate ca, din cauza tineretii fragede, mai face cate o boacana, este in stare sa-l manie pe insusi atotputernicul sau tata, luand apararea rusilor cinstiti si vrednici.
Culmea e ca si in realitate tareviciul, sub numele de Aleksandr al II-lea, chiar a devenit un tar mai bun decat predecesorii sai, desfiintand iobagia si infaptuind reforma agrara din 1861 si alte reforme in domeniul modernizarii institutiilor statale. Pe de alta parte, in timpul razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878, el s-a imprietenit cu domnitorul nostru Carol I, ceea ce nu l-a impiedicat sa ne rapeasca dupa aceea trei judete din sudul Basarabiei. In fine! Privind la o asa mandrete de Rusie, telespectatorii s-ar putea intreba: de ce naiba or mai fi facut rusii revolutia aia a lor?
Cu un scop ascuns sau nu, “Anastasia” ii ademeneste si pe unii telespectatori mai cultivati, aducandu-l in prim-plan pe poetul Vasili Andreevici Jukovski, reprezentant important al sentimentalismului preromantic si profesor al tareviciului Aleksandr. La curtea imperiala se pomeneste si de cunoscutul poet romantic Lermontov. Oricum, serialul este o adevarata capodopera a genului. Pacat ca se va termina in curand!
Asadar, “Anastasia” este cu mult mai sus decat o telenovela obisnuita si ar putea fi luata ca exemplu si de scenaristii romani, ale caror telenovele, difuzate pana acum, sunt jalnice, fara nerv, pline de obscenitati inutile.
