12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCum ar putea participa România la Eurovision. Propunere inedită de la Chişinău

Cum ar putea participa România la Eurovision. Propunere inedită de la Chişinău

Postul public de televiziune de la Chișinău îl invită pe Ovidiu Anton, cel care ar fi trebuit să reprezinte România la ediția din acest an a Eurovisionului, să evolueze pe scenă de la Stockholm alături de reprezentantă Republicii Moldova, Lidia Isac, potrivit unei propuneri transmise de Moldova 1 și consultată de HotNews.ro
  
 Într-un mesaj de solidaritate transmis luni TVR-ului, postul public de televiziune Moldova 1 își exprimă “nedumerirea și regretul față de circumstanțele în care România a fost exclusă din concursul Eurovision”.  
  
 “Regretăm faptul că excelenta prestație a interpretului Ovidiu Anton, câștigătorul etapei naționale “Eurovision România 2016″, nu va putea fi aplaudată de pe scena de la Stockholm. Considerăm că este un precedent neplăcut în raport cu o televiziune publică. Suntem solidari cu întreagă echipă TVR și ne exprimăm părerea de rău pentru faptul că echipele noastre nu vor fi în aceeași sală, pentru a se susține reciproc, având în vedere spațiul cultural și valoric comun”, se arată în mesajul semnat de directorul TV Moldova 1, Mircea Surdu. 
  
 “Odată cu acest mesaj de solidaritate, lansăm și ideea unei colaborări dintre reprezentanții țărilor noastre. În acest context, îl invităm pe Ovidiu Anton să evolueze pe scenă “Eurovision” alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac. Suntem convinși că cei doi pot face un duet de excepție cu piesa “Falling Stars” în semifinală I din 10 mai”, se mai arată în scrisoarea televiziunii moldovene. 
  
 Această menționează totodată că “schimbările în conceptul de show, la o etapă atât de înaintată”, presupun în mod evident și agrearea unor modificări cu organizatorul concursului, exprimându-și speranța că “prin eforturi comune vom putea depăși momentele de criză”. 
  
 De asemenea, televiziunea publică din Moldova îl invită pe Ovidiu Anton la Chișinău pe 14 mai. “În capitală Republicii Moldova va fi organizat un spectacol open air “Eurovision”, succedat de transmisiunea finalei ESC2016. Evenimentul va fi preluat live de către postul public de televiziune “Moldova 1″”, arată . 
  
România nu va mai participa la Eurovision anul acesta, din cauza datoriilor pe care TVR le are față de European Broadcasting Union (EBU), organizația televiziunilor publice din Europa. EBU a retras accesul TVR la toate serviciile statelor membre, din cauza faptului că, în mod repetat, nu și-a plătit datoriile către această uniune. Datoriile invocate acum de EBU se ridica la 16 milioane de franci elvețieni.  

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă