30 C
București
vineri, 5 iulie 2024
AcasăSpecialCSOP recunoaşte implicarea în brandul de turism

CSOP recunoaşte implicarea în brandul de turism

Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţii notează, într-un comunicat de presă că s-a împlicat în realizarea proiectului referitor la brandul de turism al României prin efectuarea unui sondaj de opinie, însă susţine că nu a pretins niciun fel de favoruri sau beneficii nemeritate, în urma colaborării.

CSOP a realizat, în cadrul proiectului referitor la brandul de turism al României, un sondaj de opinie publică pe un eşantion de 1.200 de persoane din ţara noastră. (…) Participarea CSOP nu a fost cerută şi nu a depins de nicio instituţie din ţara noastră”, se arată în comunicatul de presă remis, luni, de CSOP, citat de Realitatea.net.

Potrivit aceleiaşi surse, Centrul a realizat şi sondaje de opinie publică cu tematică socială şi politică, unul dintre beneficiari fiind PD-L.

„Toate cele de mai sus sunt adevărate. Ceea ce nu este adevărat, şi afirmăm explicit acest lucru, este existenţa unei relaţii – de cauzalitate sau de altă natură – între cele două situaţii. Nu dorim să analizăm în detaliu speculaţiile referitoare la o legătură inventată, deoarece ar însemna să le acordăm o legitimitate pe care considerăm, şi putem demonstra acest lucru, că nu o merită. Nu aroganţa, vreun sentiment de putere sau dezinteresul pentru dezbaterea şi informarea publică ne îndeamnă să procedăm astfel. Nu am pretins, nu pretindem şi nu vom pretinde de la nimeni favoruri, privilegii sau beneficii nemeritate. În egală măsură, asemenea favoruri, privilegii sau beneficii nemeritate nu ne-au fost şi nu ne sunt promise sau acordate de nimeni”, se mai arată în comunicat.

Recent, odată cu promovarea brandului turistic al României, în presă au apărut mai multe informaţii cu privire la modul în care s-a ajuns la definitivarea proiectului. Una dintre acestea făcea referire la faptul că firma care a participat la realizarea brandului turistic al României este acţionară şi la CSOP, institutul de sondare a opiniei publice cu care a lucrat PDL în ultimele campanii electorale.

Cele mai citite

Copa America 2024. Messi ratează penalty, dar Argentina se califică în semifinale

Se pare că și cei mai buni ratează. Leo Messi nu a reușit să înscrie de la loviturile de departajare, dar echipa sa s-a...

„Home Routing” restricționează colectarea de dovezi pentru aplicarea legii, avertizează Europol

Într-un document de poziție publicat recent, Europol trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care Tehnologiile de Îmbunătățire a Confidențialității (PET)...

Ciolacu felicită Partidul Laburist pentru victorie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a felicitat Partidul Laburist din Marea Britanie pentru victoria în alegerile legislative şi şi-a exprimat încrederea că va...
Ultima oră
Pe aceeași temă