Consiliul Superior al Magistraturii consideră că Legea privind darea în plată nu se conformează principiului egalităţii, a declarat, joi, judecătoarea Alina Ghica, membru al CSM, citată de Agerpres.
“CSM este obligat să emită un punct de vedere pentru orice lege care priveşte instanţele judecătoreşti, chiar dacă, în cazul Legii dării în plată, nu ni s-a cerut avizul. Am avut unanim concluzia că trebuie să punctăm că principiul egalităţii a fost abandonat”, a precizat Ghica, la conferinţa “Relaţia cu consumatorul de servicii financiare”, organizată cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor.
Alina Ghica a adăugat că, începând de anul viitor, judecătorii care vor fi sesizaţi de persoanele fizice pentru procesul de insolvenţă vor avea de ales între Directiva 17 (o directivă europeană din 2014 care prevede umanizarea pieţei bancare – n. r.), insolvenţa persoanelor fizice şi Legea dării în plată, ceea ce va fi o provocare pentru instanţe.
La mijlocul lunii februarie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avertizat că procedura de urgenţă pentru contestarea notificării prevăzută în Legea dării în plată trebuie să asigure garanţiile pentru un proces echitabil şi atrage atenţia că este posibil ca un termen redus pentru soluţionarea contestaţiilor să producă “disfuncţionalităţi” în activitatea instanţelor de judecată.
La acea dată, CSM arăta, într-un răspuns adresat preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, că, în urma unei analize, s-a observat că propunerea legislativă privind darea în plată instituie o procedură de urgenţă, iar membrii comisiei de specialitate a CSM – Comisia “Independenţa şi responsabilizarea justiţiei, eficientizarea activităţii acesteia şi creşterea performanţei judiciare, integritatea şi transparenţa sistemului judiciar” – au subliniat că această procedură trebuie să asigure garanţiile unui proces echitabil.
“Referitor la art. 7 alin. 2 şi art. 8 din propunerea legislativă s-a observat că aceasta instituie o procedură de urgenţă pentru contestarea notificării şi pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Această procedură presupune că judecata se face de urgenţă cu citarea părţilor, în termen de 10 zile de la înregistrarea contestaţiei, la judecătoria de la domiciliul debitorului. Cu privire la aceste dispoziţii, s-a considerat că instituirea unei proceduri de urgenţă trebuie să asigure garanţiile procesuale pentru un proces echitabil, respectiv timpul necesar elaborării şi comunicării actelor procesuale, citării părţilor, pregătirii apărării şi administrării probatoriilor. (…) S-a apreciat că este posibil ca un termen redus pentru soluţionarea acestor contestaţii să producă disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor de judecată”, se arată în răspunsul CSM obţinut de AGERPRES.
Potrivit CSM, proiectul de lege nu prevede în ce măsură sunt aplicate dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la îndeplinirea procedurii de verificare şi regularizare a cererii.
“Dacă acestea sunt aplicabile, atunci termenele prevăzute de propunerea legislativă nu vor putea fi respectate, iar dacă s-a dorit derogarea de la dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, atunci acest fapt se impune a fi specificat în chiar cuprinsul art. 7 şi 8 din proiect”, a explicat CSM.
Membrii comisiei CSM au completat că trebuie rezolvată, în acord cu principiul constituţional al ne-retroactivităţii legii, problema contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
“Comisia a constatat că termenul de apel declarat împotriva soluţiei pronunţate în contestaţie şi cel declarat împotriva hotărârii prin care s-a constatat stingerea obligaţiilor este de 7 zile şi curge de la pronunţarea hotărârilor, or, pentru asigurarea garanţiilor unui proces echitabil, s-a apreciat că ar trebui acordată şi părţii care, deşi citată, nu s-a înfăţişat la judecată, posibilitatea de a declara calea de atac de la data la care soluţia i-a fost comunicată”, se mai precizează în documentul citat.
Potrivit acestuia, “schimbarea obiectului prestaţiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza în afara acordului de voinţă al părţilor”.
